Colectiv

Piedone a plecat, bătaia (de joc) continuă

Când eram mici, pe vremea lui Ceașcă, și ne-nghesuiam la cinema și de zece ori pe lună să vedem filmele cu Piedone, știam dinainte că filmul era pe terminate când eroul caftea tot ce era de caftit, bătaia se încheia, iar ”băieții răi” erau puși în cătușe. Astăzi, Piedone al nostru a plecat demult, ”băieții răi” – sau, mai curând, Acarii Păun – au fost puși în cătușe, dar bătaia continuă. Doar că nu mai e bătaie ca-n ”Piedone Africanul” sau ”Piedone la Hong Kong”, ci bătaie de joc. Cea mai pură bătaie de joc.

Colectiv și vina noastră colectivă

La aproape jumătate de an de la tragedie, a mai murit un rănit din Colectiv. În total, viețile a 64 de tineri s-au dus până acum pe Apa Sâmbetei, fiindcă România trăiește, de un sfert de veac, într-o continuă Duminică a Orbului. Prostiți cu manele, telenovele și vuvuzele, românii bâjbâie prin bezna propriei lor minți și nu găsesc nicio cale să iasă la liman. Sunt umiliți, batjocoriți, scuipați în față de cei pe care chiar ei i-au trimis în Parlament, să le dea legi bune, dar care, până acum, în afară de salarii și pensii bune pentru propriile burdihane, n-au dat nimic. Și totuși, românii continuă să-i voteze, de te și-ntrebi de ce naiba îi mai zice Stockholm sindromului ăluia în care victima își adoră călăul, când trebuia să-i spună de mult sindromul București.

Aroganța generalului Ilie ”PISU” Năstase

Ar fi simplu ca mojicului să i se răspundă pe același ton. Nu depui efort, nu transpiri, nu sari peste fileu, nu există pericolul de a-ți rupe gâtul privindu-i pe ceilalți peste umăr. Lui Ilie Năstase trebuie însă să i te închini, să-i pupi racheta și condurul, indiferent de situație. Oare?

Arafat nu va demisiona până nu gestionează și un cutremur

Confruntat cu critici vehemente din partea multor români, care cred că, după atâtea tragedii întâmplate sub mandatul lui, ar trebui să demisioneze, Raed Arafat nici nu vrea să audă de demisie. Nici măcar după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a demonstrat clar că secretarul de stat a mințit elegant, susținând că ISU n-avea habar de problemele de la clubul Colectiv, deși pompierii erau cu șpaga luată la zi, din partea patronilor clubului. Ce se ascunde în spatele acestui refuz îndârjit, care-l face pe ”domnul Calafat” mai rezistent și decât Ponta, și decât Oprea, și decât Piedone? Ei bine, nu disperarea de a se agăța de scaun, de a încasa în continuare lefușoara de demnitar, ci o dorință sinceră: aceea de a prinde și un cutremur în funcția de secretar de stat.

Liniște, din ce în ce mai multă

Știm că se tace nepermis de mult. Iar când se vorbește se spune doar ce trebuie, așa am fost învățați, așa ne-a ciopârțit comunismul ăla infect, așa ne-am ridicat pe picioare: cu mâna la gură, precauți, cu ochii prin gaura cheii și cu batista pregătită în orice moment pentru a acoperi corzile țambalului.

Cioloș, palinca de Zalău și croissant-ul colectiv

Herr Klaus a avut mare noroc: s-a dus în piața cu doar o mie și ceva de inși obosiți după multe zile de țipete, s-a strecurat abil printre megafoane și cablurile ziariștilor, ca mai apoi să zică printre dinți că premierul ales e musiu Cioloș. Ce ne-am fi făcut, monșer, dacă prezidentul făcea slalom nedibaci printre 30 de mii de oameni? Ar fi ieșit un Despot fierbinte călare pe fotoliile din Palatul Victoriei?

Ziua când Ponta a spus Adevărul

Schimbarea lui Ponta nu este schimbarea României.

Viorele, drum bun şi nu uita să-ţi iei săpun!

Dacă ţi-ar fi zis cineva, măi, dragă Victor-Viorel, acum vreo trei ani, când erai miezul din dodoaşcă, bomboana de pe coliva lui Dragnea şi cireaşa de pe tortul de nuntă al USL (adică PSD-PNL, aceeaşi mizerie) că vei demisiona chiar de ziua lui Băsescu, probabil că i-ai fi zâmbit, zeflemitor, ai fi făcut o glumiţă de-ale tale şi l-ai fi privit ca pe un nebun. Dar doamna Karma nu iartă, bă-băiatule, ci te plezneşte tocmai când ţi-e lumea mai dragă şi şpaga mai grasă.

Preoţi cu crucea-n frunte?

După ce a tăcut mâlc şi n-a schiţat niciun gest timp de trei zile, PF Daniel a înviat ieri printr-un adevărat miracol – probabil după ce i-au dat arhiereii pe la nas nu cu săruri, ci cu bancnote mari – participând la slujba de înmormântare a femeii de serviciu din Colectiv. La celelalte 31 de victime şi la cele ce vor mai urma nu s-a dus şi nu se va duce, pentru că ascultau rock şi Exagerat de Fericitul e convins că, dacă spui rock, spui Satan, plete, geci de piele şi zero potenţial financiar pentru Biserică. În schimb, biata femeie de serviciu era o amărâtă care sigur n-auzise de Rammstein, iar Metallica şi Iron Maiden ar fi dus-o cu gândul, cel mult, la fiare vechi. Pentru ea, PF-ul s-a întrerupt din numărat banii şi a venit să participe la înmormântare. Despre ceilalţi, fiţi convinşi că acest lup îmbrăcat în straie de Oaia Domnului are aceeaşi părere ca şi câteva milioane de români, bine îndoctrinaţi de el: au fost nişte satanişti care şi-au meritat moartea.

Imperativul conștiinței din stradă

Morții au creat mișcarea prielnică valului. Să nu-i dezamăgim, chiar dacă par liniștiți și avem senzația că nu ne mai aud.

Revista Tresei: Cum nasc ei, ca oamenii buni, de sâmbătă până luni

De fiecare dată când se întâmplă câte o tragedie în România se naște câte un val de indignare cinstită care, din păcate, ține, ca orice doliu național, exact 3 zile. Dincolo de cavalerii și sufragetele de Facebook, în România chiar există un val de indignare cinstită pe care nimeni nu vrea și nici măcar nu își propune să vrea să-l capitalizeze, să-l preia și să-l canalizeze către a face o Românie “ca afară” – curată, curățată de bișnițari și boschetari politici, morală, cu valori ne-răsturnate, ne-golite de conținut și de idee. Dar, atunci, nouă ce ne-ar mai ieși, cum s-ar mai bucura omul simplu din popor c-a reușit să tragă în piept autoritatea că a trecut pe roșu și nu l-a amendat nimeni și nici nu l-a călcat cu mașin? Cum să te mai bucuri că le-ai tras-o râtanilor de la cozile administrațiilor publice că ai intrat în față că ai pile? Noi, mari consumatori de seriale “Dallas”, cum am mai putea zice „da’ las’ că mege ș-așa”?

Un primar acoperit de hârtii

Abia se vârâse Piedone la bârlogul lui de primar, unde hibernează an de an, având suficiente resurse de grăsime în ceafă, guşă şi burţi, cât să-i ajungă până la următoarea înfulecare de mici cu poporul, de 1 mai, că în sector s-a dat alarma: arsese clubul Colectiv. Buimac, edilul de la 4 n-a ieşit imediat, ci a mai stat o zi în expectativă, la bârlog: să iasă? să nu iasă? Până la urmă şi-a făcut curaj şi-a ieşit, dar nu ca să exprime vreo compasiune faţă de decedaţi, să se declare ruşinat că o asemenea tragedie s-a petrecut în sectorul lui, ci ca să ne arunce, de la obraz, în faţă, că el e “acoperit de hârtii”. Adică un fel de “mă doare-n pxxx, n-aveţi ce să-mi faceţi”.