De fiecare dată când se întâmplă câte o tragedie în România se naște câte un val de indignare cinstită care, din păcate, ține, ca orice doliu național, exact 3 zile. Dincolo de cavalerii și sufragetele de Facebook, în România chiar există un val de indignare cinstită pe care nimeni nu vrea și nici măcar nu își propune să vrea să-l capitalizeze, să-l preia și să-l canalizeze către a face o Românie “ca afară” – curată, curățată de bișnițari și boschetari politici, morală, cu valori ne-răsturnate, ne-golite de conținut și de idee. Dar, atunci, nouă ce ne-ar mai ieși, cum s-ar mai bucura omul simplu din popor c-a reușit să tragă în piept autoritatea că a trecut pe roșu și nu l-a amendat nimeni și nici nu l-a călcat cu mașin? Cum să te mai bucuri că le-ai tras-o râtanilor de la cozile administrațiilor publice că ai intrat în față că ai pile? Noi, mari consumatori de seriale “Dallas”, cum am mai putea zice „da’ las’ că mege ș-așa”?

* Există oameni care vor, din toată ființa lor, să se nască o opoziție la tot ce reprezintă actuala clasă politică, o opoziție cinstită, cu greața-n gât, sătulă de jocul de-a democrația, nu una de cumetrie în care așa-zisă “dreapta” ține franzeluța pe care stânga își unge, din gros, ca neamul prost din care provin, de parcă ar fi untură, caviarul (hai siktir!). Dar cine să-i bage în seamă, când ei înșiși nu se iau în serios decât preț de-o indignare on-line, preț de-un “A3” fluturat la o manifestare, un bătut cu “pet”-ul în asfalt șamd. și-apoi dispar la grătare, mare și excursii în Natură de ziua votului? Fără măcar ștampila aia de vot în mână, “A3”-ul acela fluturat cândva la o manifestație are valoare hârtiei igienice cu care se acoperă politicienii atunci când mănâncă ceea ce știu ei mai bine să mănânce atunci când ne zic câtă grijă ne poartă și cum nasc ei, ca oamenii buni, de sâmbătă până luni numai ca să nu lipsească de la serviciul la care se duc numai să ne curgă nouă lapte și miere în castronașe.

* De aici ar trebui pornit, de la faptul că omul de rând este total nemulțumit – nemulțumiți, deși nu are încă puterea să o recunoască; printre ei sunt și cei care au votat cu grupul infracțional organizat impropriu numit Guvern și majoritate parlamentară, dar tac și se prefac că au alte priorități (poate le e rușine să recunoască). Poate le este rușine să recunoască faptul că și-au făcut un mare rău (lor și copiilor lor) – dar nu rușinea lor trebuie exploatată, ci indignarea, indignarea pe care sigur o simt că au fost mințiți și luați de proști. România trebuie să iasă de sub zodia lui nea Ceașcă și Ion Iliescu, să scape de clonele lor prăsite prin UTC, UASCR și bine legendate de către diverși ofițeri acoperiți din fosta și actuala Securitate care astăzi se joacă de-a prosperii oameni de afaceri. Trebuie ștearsă întreaga epocă de tranziție, aruncată la gunoi democrația originală marca Ion Iliescu, capitalismul de cumetrie marca Adrian Năstase și plagiamatorismul de tip Ponta și Oprea, iar România trebuie să se întoarcă în sânul civilizației europene. Nu mai avem voie să ne găsim scuze și explicații de ce votăm cu hoții și îi respingem pe cei care cer domnia legii. Corupția ne macină nervii zilnic – de ce nu o recunoaștem/urlăm? – și ne sărăcește la fiecare pas! – de ce să nu recunoaștem/urlăm aceste adevăruri?

* Așa de influente au ajuns tembeliziunile încât am ajuns să considerăm cinstea un moft? Când cinstea ar trebui să fie probă eliminatorie în primul rând în politică – că politica este cea care ne dă legile cu care ne facem afacerile și prin care ne poziționăm în raport cu cei din jurul nostru. De ce am înlocuit cinstea cu circul, cu bâlciul, cu hazul unuia sau altuia? Fără cinste, orice om plin de competențe și haz nu este altceva decât un individ disponibil – la dispoziția oricui îl pune să fure, să mintă, să se combine șamd. Domnia legii nu este un moft (precum proprietatea în viziunea lui Ion Iliescu), este garanția unui stat care se vrea mai mult decât o asociere a unui grup infracțional organizat. Domnia legii este piatra de temelie a unui stat ce nu-și vede (tratează) cetățenii doar ca pe o turmă de portofele numai bună de jefuit.