Într-un interviu acordat recent presei centrale, ministrul Transporturilor ne cerea să nu ne mai grăbim atâta cu autostrăzile alea, că nici piramidele n-au fost construite într-un an, ba până nici Dumnezeu n-a făcut lumea într-o zi. Iar dacă Domnul n-a fost în stare să facă o lume decât în şase zile (ultima part-time), de ce am avea pretenţii de la Domnul Rus să ne construiască o autostradă în şase luni?
E bine, zice ministrul, ca lucrurile să fie făcute temeinic, ardeleneşte: mai întâi vedem ce expropriem, ca să ne sunăm prietenii şi să-i sfătuim să cumpere repede terenurile alea, pe urmă numărăm şpaga, pe urmă mai numărăm o dată şpaga, să nu ne înşele americanii, austriecii, italienii sau cine mai construieşte etc, etc. Şi, ca să ne dăm seama că Ioan Rus e om de cuvânt, el a promis că, dacă nu face autostrada Braşov-Comarnic în patru ani, o să-şi dea demisia – evident cu condiţia să mai fie în funcţie şi atunci. Impulsionaţi de exemplul de moralitate oferit de ministrul Transporturilor, mai multe personalităţi autohtone au declarat că îl vor urma.
Astfel, preşedintele Iohannis a promis că, dacă va înşela încrederea milioanelor de români care l-au votat, va demisiona fix a doua zi după împlinirea celor două mandate prezidenţiale de cinci ani. Pentru a nu fi mai prejos, premierul Ponta a jurat că, dacă va mai fi prins copiind, plimbându-se cu barca în cadă sau bând bere la pet în Dubai îşi va da imediat demisia, cel devreme în 2016. Victor Piţurcă a promis şi el că, dacă nu câştigă Cupa Petroliştilor, Liga Cămilarilor şi Trofeul „Harem 2015”, îşi va da demisia de la Al Ittihad de îndată. De îndată ce primeşte toţi banii de contract, se înţelege.
Văzând atâta determinare, fostul preşedinte Traian Băsescu s-a declarat totuşi indignat: „Ce o tot lălăie găozarii ăştia că-şi dau demisia peste patru ani, peste zece sau peste cinci? Eu, dacă aş mai avea din ce funcţie să demisionez, aş demisiona în cinci minute!”.
simplu alegator
30 noiembrie 2015 12:47Nu cred. Nu cred ca din 1400 roni poti dobandi 10 case. Aici suna a puscarie.
raspunde comentariuluiVicentiu
28 noiembrie 2015 21:26Cum se imbogatesc unii si altii fac foamea !? Romania - Italia - groapa de la Glina, angajati consilieri la Ministerul Transporturilor pe 1400 roni si 10 case totul se leaga! Dragii mei. Nu tine totul de inteligenta ci mai degraba de falsitate,ipocrizie,prefacatorie, duplicitate,perversitate si oameni fara suflet cu multe masti.Cei drept, acum putrezi de bogati. Acesti parveniti fara suflet care se imbogatesc, se folosesc de informatiile altora, ajung la butoiul cu miere, apoi merg pe burta si spun ca nu au facut nimic celor care iau ajutat inca de la inceput,intre timp ei imbogatindu-se vizibil dar ferindu-se de cei care le-au oferit informatii legate de groapa de la Glina cu multi ani in urma. Acum detin controlul afacerii de ani buni...pt ce era sa mai afle si prostii... Fata de ei afisau modestie, bun simt si intelegere, sentimentalism, bunatate doar din gura dar in realitate nu te-ar fi ajutat cu un cap de ata .ca doar pe carca lor au facut averile.Acum daca sau ajuns si sau imbogatit in tacere pe restul iau aruncat la cos.Cand era interes sunau din Italia de-au rosit telefonul despre usa la care trebuie sa bata si cine detine groapa de gunoi de la Glina,ca vezi doamne el este,, locotenentul" lor in Romania si capii Italienii vor sa o cumpere afacerea,etc. Cand am intrebat dupa 10 zile cand a ajuns in tara la acele timpuri intalnindu-ne intamplator ...nici nu mai stia, UITASE. nici usturoi nu a mancat, nici gura nu miroase. Intre timp angajati la Ministerul Transporturilor pe 1400 roni si 10 case si legitimatii de ,,110" ca doar banu deschide toate usile, nu?smecheri. Asa ca nu va mirati de ce oamenii inteligenti esueaza si potlogarii reusesc .Era afacere de miliarde, telefona, afacerea trebuia cumparata urgent,nu mai suporta amanare. Acum ca au disparut oualele de sub closca spun ca au averi de la familie mai ceva ca Printul Paul de Romania. 10 case !!! DE UNDE BRE ???
raspunde comentariuluiTupeu de activist
14 ianuarie 2015 23:13Ioan Rus e un fost activist UTC de la Cluj, promotor al elevelor !
raspunde comentariuluiopinie de alegator
05 ianuarie 2015 12:17Nu cred ca va apuca sa termine nici mandatul de 5 ani si o sa fie demis... veti vedea...
raspunde comentariuluilulu
05 ianuarie 2015 16:10bla,bla,bla...asa vrea moaca ta!