Academia Catavencu

Abia se vârâse Piedone la bârlogul lui de primar, unde hibernează an de an, având suficiente resurse de grăsime în ceafă, guşă şi burţi, cât să-i ajungă până la următoarea înfulecare de mici cu poporul, de 1 mai, că în sector s-a dat alarma: arsese clubul Colectiv. Buimac, edilul de la 4 n-a ieşit imediat, ci a mai stat o zi în expectativă, la bârlog: să iasă? să nu iasă? Până la urmă şi-a făcut curaj şi-a ieşit, dar nu ca să exprime vreo compasiune faţă de decedaţi, să se declare ruşinat că o asemenea tragedie s-a petrecut în sectorul lui, ci ca să ne arunce, de la obraz, în faţă, că el e “acoperit de hârtii”. Adică un fel de “mă doare-n pxxx, n-aveţi ce să-mi faceţi”.

02 noiembrie 2015

scris de Spartakus

Alte sărbători de import care se vor interzice în România

Haloine, nu uita, asta nu e ţara ta!

01 noiembrie 2015

scris de Nestor

“Lasă bă, că merge şi aşa”, până când o exploda

Tragedia petrecută aseară într-un club din Bucureşti a demonstrat, pentru a câta oară, că România este ţara corupţiei fără corupţi, a democraţiei fără democraţi şi a vinovăţiilor fără vinovaţi. E ţara unde poţi face tot ce vrei să faci, oricât ar părea de nebuneşte, dacă ai suficientă şpagă de dat. Cum de a fost posibilă această cumplită dramă, se întreabă acum mulţi, deşi mai curând ar trebui să se întrebe de ce abia acum. Pentru că dezastrul putea să se întâmple, până acum, în orice altă zi şi la orice alt club, unde normele de siguranţă sunt ignorate, pe principiul “la noi n-are cum să se întâmple ceva rău”. Probabil aşa şi-au spus şi patronii Clubului Colectiv şi rezultatul l-am văzut. S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple într-o ţară unde autorizaţiile se dau la mişto, sancţiunile se dau la mişto, măsurile de siguranţă se iau la mişto, numai şpaga se dă pe bune.

31 octombrie 2015

scris de Spartakus

În căutarea valului pierdut

Valurile noastre toate, se vor întâlni vreodată?

30 octombrie 2015

scris de Goodman Michael Damon

Crudela şi cei 106 dalmaţieni

Păşind pe treptele Parlamentului mai temerară decât Ioana d’Arc spre rug, întrucât ştia deja că-n cazul ei lemnele vor fi ude, Elena Udrea ne-a mai arătat o dată, dacă mai era nevoie, mizeria actualei clase politice româneşti. După ce i-a ameninţat clar pe agaricii din Parlament că le ştie toate matrapazlâcurile şi că-i dă în gât, la o adică, revoluţionara de shopping din Pleşcoi le-a mai adresat şi-un avertisment cam ca de la Danton la Robespierre, în drum către eşafod: “Aveţi grijă, mă veţi urma”. Şi, pentru cei care deschiseseră mai târziu aparatele de radio-TV, Duamna a început să facă şi niscaiva semne mafioto-masonice. Şi-a băgat iar degetul în nas, sub nas, în ureche, sub ureche şi l-ar fi băgat, probabil, şi-n alte orificii, dacă n-ar fi ştiut că e-n direct şi vede toată prostimea ce până acum puţin aleşi or fi văzut.

29 octombrie 2015

scris de Spartakus

Inviolabilitatea dreptului de a fi prost

Fii prost, ţine-o tot aşa, îţi mulţumim că exişti!

27 octombrie 2015

scris de Goodman Michael Damon

Frăţia belelelor

În orice ţară în care toţi locuitorii s-au dat jos din pom şi au descoperit focul, arcul şi hârtia igienică, un ministru care făcea ce-a făcut Oprea era demult demisionat sau demis. Dacă lucrurile astea se întâmplau în Norvegia, de pildă, Oprică pleca de la minister pe bicicletă şi singurul “nino-nino” pe care şi l-ar mai fi permis vreodată era soneria de la ea. Dacă lucrurile se întâmplau în Coreea de Sud, pleca de la minister pe jos şi cu un mare şut în cur. Dacă se întâmplau în Japonia, pleca de tot, cu dricul, după ce-şi făcea harakiri în birou. Dar Gabi Oprea trăieşte în România şi asta ne ocupă tot viitorul.

27 octombrie 2015

scris de Spartakus

Mi-s bănățan în țoalili miale!

Nu mi-a plăcut să fiu bănățean. Deloc! Așa cum nu-i place sârbului să-l faci albanez. Sau romului german sadea! Cu rădăcini prin Munții Apuseni, vroiam musai să fiu un fel de rudă cu Horea, Cloșca și Crișan. Nepoțel... dacă se putea! Eventual văr mai mic cu Avram Iancu.

27 octombrie 2015

scris de Gabriel Sala

Cine-l mai opreşte pe Oprea?

Ca mai toţi oamenii mari ai istoriei, Găbiţă Oprea a pornit de jos. De la bocanci şi ciorapi a urcat la izmene, a avansat la AZP-uri (cărora răcanii le spuneau, mai pe şleau, aparate de zăpăcit p…), a mai prins nişte grade până la maiou, cămaşă, a avansat din nou, la excepţional, la manta şi petliţe, pentru a încheia, apoteotic cu caşcheta. După ce i-a îmbrăcat pe toţi, şi-a dat seama că el a rămas cam dezbrăcat şi s-a izmenit pe lângă unul şi-altul. Şi-uite aşa s-a trezit cu patru stele de general pe umăr, să-i ţină de cald.

26 octombrie 2015

scris de Spartakus

Legea dreptului la revoluție

Din 5 în 5 ani ar trebui să ne rezervăm dreptul la o revoluție, la plimbări masive pe stradă cu bețe, furci, topoare și cu ce mai are omul gospodar prin casă. Așa, profilactic, la o șuetă, prin fața ministerelor și parlamentului.

25 octombrie 2015

scris de Paul Gabor

Stresul dăunează grav Revoluţiei

Nu vă mai duceţi obosiţi la Revoluţie!

24 octombrie 2015

scris de Nestor

Despre vuvuzeaua vremelnică și paralizia unui sistem

Știți de ce orice fâs durează câteva zile? Pentru că oamenii ce ar putea să vorbească articulat, cu argument și dovezi, cu greutate în frază, nu o fac. Sindicatele lor tac. Uneori mai cad avioane sau motociclete-n găurile străzii, își mai despică țeasta câte un pilot sau vreun polițist tembel ia șpaga-n văzul lumii și nu mai poate fi acoperit țambalul. Sunt cazuri. Sunt firfirici, cum ar spune turcul. Tăcerea din sistem e ca o plapumă cu fulgi de gâscă, acoperă tot, de la unghiile căprarului pân' la bărbia generalului.

22 octombrie 2015

scris de Paul Gabor

TOP 10 minuni pe care le vor înfăptui anul acesta moaştele Sfintei Parascheva

Minuni au fost, minuni sunt încă, şi-or fi mereu în neamul românesc.

22 octombrie 2015

scris de Academia Caţavencu

Datoria, brăţară de aur

Sunt hotărât să dau statul român în judecată. Îl voi mușca de gât și-am să-i mestec lent venele, ca un câine turbat în plină iarnă. Mi-a ucis libidoul, întreținut de atâta vreme cu vise erotice de cea mai bună calitate.

16 octombrie 2015

scris de Paul Gabor

Trăiască porcul românesc!

După tăierea pe Facebook a cozii câinelui, o altă tradiţie românească face vâlvă online: pârlirea porcului de viu. Nelăsându-l pe el inima să spintece gâtul unui animal nevinovat, un românaş l-a perpelit creştineşte, în starea lui naturală şi mişcătoare. Păi dacă tot nu mai avem noutăţi de la John Jihadistul, de ce n-am compensa cu specificităţile naţionale chiar şi aşa cum sunt ele, numai cu jihadism faţă de animale? Că doară România-i ţara unde se bate calul cu parul, atunci când încăpăţânatul nu poate să mai tragă la teleaga cu fier vechi. Cel mai mişto este că respectivii sunt mândri la maxim de valoarea lor şi postează isprăvile filmate ca să se fălească toată naţia.

13 octombrie 2015

scris de Nestor

Social