Ciordachele a plecat, ciorditorii rămân

de Spartakus , 09 februarie 2017
Ciordachele a plecat, ciorditorii rămân

Dacă v-ați scuturat deja praful pe care vi l-au aruncat guvernanții în ochi, odată cu stârvul ministrului Justiției, haideți să stăm strâmb, ca să judecăm drept și să pricepem cum devine chestiunea. Carevasăzică, după zece zile de proteste masive, cu sute de mii de oameni în stradă, ce face dictatorul wannabe al României, ayatollahul Dragnea din Teleorman? Renunță la cea mai umilă dintre slugile sale, la o creatură care pare să fi învățat, la școală, doar să se semneze, ca să-și pună numele pe cele mai penale decizii. Adică nu-l demite pe Grindeanu, nu pleacă el, nu pleacă nici Tăriceanu, așa cum s-ar fi cuvenit, după hoția de la miezul nopții, ci-l sacrifică pe Ciordache, acest paișpe din cărțile de popa-prostu. E ca și cum, dintr-o bandă de tâlhari periculoși, care ziua fură din buzunarele românilor, iar noaptea își dau ordonanțe ca să scape de pușcărie pentru c-au furat, n-ar fi băgați la zdup marii prăduitori, ci ăl mai prost din curtea școlii, ăla care le-a ținut de șase, să nu-i prindă garda.

Ciordache va rămâne în istoria României, alături de Grăjdan și alte personaje închiriate cu ziua, drept unul dintre cele mai clare simboluri ale slugărniciei. Dacă s-ar face vreodată o unitate de măsură a servilismului, aceea n-ar fi servila lui Dragnea, ci ciordachele. Dacă n-ar fi de o fudulie pe măsura minții sale luminate cu lanterna de 7 wați, Ciordache ăsta ar fi chiar simpatic. Ar fi ca personajul ăla din Ilf și Petrov, care făcea pușcărie pentru toți șmecherii, sub toți țarii, și primea o cotă parte din furăciuni. Dar e suficient să-i vezi mutra acră și maxilarul blocat pe ”Altă-întrebare” ca să ți se facă lehamite și să te întrebi: ce blestem pe țara asta de-a ajuns să fie condusă de asemenea specimene?

Demisia ministrului de Justiție nu înseamnă nimic. Așa cum am mai spus, toți acești miniștri, secretari, secretărele și alți plimbători de foi prin Palatul Victoria nu sunt decât niște hârtii cu care Dragnea se șterge la fund, de când a renunțat la cocean. Ce poate face mai mult cu o astfel de hârtie? Azi se șterge cu Ciordache, îl aruncă, mâine o să se șteargă cu Grindeanu, o să-l arunce și pe ăla, și tot așa. Nu pentru ca să scăpăm de găinari mărunți, care poate nici nu pricep prea bine dimensiunile faptelor lor, am ieșit noi în stradă, ci pentru ca adevărații hoți, ciorditorii care au furat și fură România pe bucăți să ajungă acolo unde le e locul: la pușcărie. Și vom ieși până când Dragnea tot o să ajungă, până la urmă, acolo - deși acum pare să fi dat diareea în el și se șterge cu cine-apucă, doar-doar n-o mai puți a hoț.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Titu Sandronicus

    09 februarie 2017 21:58

    O prună pe justiția varză Sindicatele din penitenciare cer retragerea proiectului care prevede reducerea cu 3 zile a pedepsei la fiecare lună executată drept compensație pentru condițiile improprii din detenție. Citatul este din ciclul sa ne zbatem cu pruna... Pana acum facultatea de drept doamne apara si pazeste a universitatii ecologice a scremut oral doua specimene Raluca Pruna si Carmen Dan. Se pare ca din toamna Floricica Dansatoarea se va inscrie la cursurile,deja celebrei, facultati deoarece, spune distinsa doamna Io am vocabular,manca-v-as,nu ca tutele alea doua. Huuoooo...

    raspunde comentariului
  • Titu Sandronicus

    09 februarie 2017 21:44

    VESTE BUNA PENTRU DETINUTI Ministerul Justitiei condus de Raluca Pruna propune reducerea pedepselor cu 10 pentru toti condamnatii incarcerati in conditii inumane Pentru fiecare perioada de 30 de zile executate in conditii necorespunzatoare, se considera executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa. Proiectul de modificare a legii executarii pedepselor a fost pus in dezbatere publica. Compensarea ar urma sa se acorde din oficiu, in procedura liberarii conditionate

    raspunde comentariului
  • cotanis

    09 februarie 2017 20:21

    psd are cadre...erban Nicolae, juristul PSD CCR face o greeală considerând OUG13 ca abrogată definit. Eventuala adoptare a OUG 13, în Parlament, o va face să producă efecte... și iată unde duce o majoritate roșieCaz bizar la Targu-Jiu, unde Politia Locala vrea sa dea amenzi pentru comentariile de pe Facebook.

    raspunde comentariului
  • jan

    09 februarie 2017 19:03

    Până nu se va termina cu imunitatea parlamentară pentru hoții nu se va rezolva nimic. Câțiva borfași au făcut din parlament ultima redută împotriva justiției. Ana Birchall, ministru, înregistrare scandaloasă cu Geoană-VIDEO

    raspunde comentariului
  • lulu

    09 februarie 2017 18:20

    Comentariile de mai sus sunt facute la betie?nu pricepi nimic din ce nu au priceput ei !Sa zic sieu unaoare toti sunt din Caracal-a..?

    raspunde comentariului
  • lmihai

    09 februarie 2017 17:54

    Spartakus studiaz Ordonanta 9 care modifica Legea Finantelor Publice, articol f.bun scris de Florin Toma IN EVZ.Aceste canalii sunt puse pe jaf, nu le sta nimeni in cale, priviti la rezultatele date de CCR- niste ticalosi!

    raspunde comentariului
  • UE va da MuieUE=MUIE

    09 februarie 2017 17:19

    este extrem de ciudat din 1996 exista email exista posta puteau sa trimita la rude macar o scrisoare si niste poze cu ei , forte ciudat si atunci de ce sau mai obosit sa sune de prosti? daca tot au sunat de ce nu au vorbit mai multe cu rudele de ce nu lea trimis poze , este exact cum suna alea sechestrate si duse la produs de retelele lui Johannis care doar spun la telefion mama sant bine si ant si sa nu ma deranjati, pai de ce se mai forteaza sa sune cand nimeni nu mai stie unde este si nici numar de telefon nu au , tragic este ca SRI,SIE, MJustitiei massmedia romana nu au aflat adevarul, unde este pozitia oficiala a ambasadei romaniei din cnada a M de externe a justitiei a SRi SIE a massmediei de ce nu ea massmedia legatura cu presa din canada cu ong umaniste cu politia cu comunitatea de romani in doi ani se afla sigur adevarul.a gasit din cei 2 milioane de romani din canada 10 prosti ea platit lea spus povestea ca la teleshoping si aia au sunat si au mintit ca sant copiiIn Canada traiesc 2 milioane de romani de ce erea nevoie sa adopte copi din romania putea sa o faca direct din Canada plus ca sant si alti 20 milioane de emigranti saraci rusi bulgari etc dece sa vina tocmai pana in romania , a da pt organeIn Canada traiesc 2 milioane de romani de ce erea nevoie sa adopte copi din romania putea sa o faca direct din Canada plus ca sant si alti 20 milioane de emigranti saraci rusi bulgari etc dece sa vina tocmai pana in romania , a da pt organedaca Johannis este nevinovat de ce nu ii da in judecata pe cei acre lau acuzat nu are banii sau este adevarat si se va face de ras ca la judecata trebuie sa aduca proba copii in romania si sa se faca testele adn in romaniaasta este matusa tamara, si chiar daca ar fi matuse rudele la romani se vand si pe doi lei, daca nu si aceqasta matuse a fost implicata asadar ca johannis ia zis fa curvo ai obtinut 10.000 euro asa ca esti complice la asasinat asa ca tineti gura si minte pentru ca alfel ajungi la puscarie pe viata panarama criminala

    raspunde comentariului
  • Bietul Iordache ,un adevarat acar Paun ! N-a facut nimic de capul lui ci a executat niste ordine pur si simplu !Daca n-ar fi fost aceasta nenorocita de ord. nr13 ,ar fi ramas ministru sisant convins,u

    09 februarie 2017 17:18
  • Bietul Iordache ,un adevarat acar Paun ! N-a facut nimic de capul lui ci a executat niste ordine pur si simplu !Daca n-ar fi fost aceasta nenorocita de ord. nr13 ,ar fi ramas ministru sisant convins,u

    09 februarie 2017 17:18
  • Gabriela Campean

    09 februarie 2017 17:01

    De acord cu articolul. Doar o remarca ma indigneaza. Oare nu conteaza si teama persoanelor in varsta, care s-ar trezi cu un nou val de talhari "marunti" in prag? Nu mai demult de inceputul lunii septembrie, apartamentul din plin centru orasului mi-a fost pradat intr-o noapte, cand noi, doi pensionari, eram in provincie. Si nu mai demult de acum 3 ani, tot in plin centru, mi-au fost smulse de la gat bijuterii, dupa ce am fost trantita pe spate, la ora 12.30, pe strada Artur Verona. Noroc ca pe acel infractor l-au prins, dupa ce mai savarsise 5-6 talharii. De acestia ne-a apucat acum mila?????

    raspunde comentariului
+