În ultimii ani, România a devenit raiul bizonilor. Dar nu a celor patrupezi, ci a celor bipezi. Cum recunoști un bizon în trafic? E foarte simplu: conduce alandala, nu a descoperit încă de unde se dă semnal stânga-dreapta, îți dă flash-uri când mergi cu doar 130 km/h pe autostradă și te claxonează într-o milionime de secundă după ce s-a pus verde la semafor. În plus, are o ceafă lată, poartă pe cap o blană scurtă și țepoasă (când nu e cu totul ras), la gât neapărat un lănțău de aur și în boxe absolut obligatoriu Salam&Guță la maximum. Coarne nu are decât dacă vrea pisi a lui să-l facă gelos.

Acești bizoni, care au fost atât de bine ocrotiți de statul român încât nu mai sunt demult o specie pe cale de dispariție, ci dimpotrivă, nu sunt periculoși și nu atacă omul – cu condiția ca omul să se afle la cel puțin un kilometru distanță de ei. Dacă omul nu se află la distanța asta minimă, riscă să fie ucis instantaneu de bizonul furios, cum s-a întâmplat ieri dimineață la Brăila. Cinci oameni nu și-au imaginat că un bizon poate da năvală și într-o stație de autobuz, pentru că, nu-i așa, bizonii zburdă, de obicei, prin prerii și pe autostrăzi, și au plătit cu viața această lipsă de imaginație. Mai grav e faptul că bizonul nu era în cea mai bună condiție fizică și psihică, el fiind, spun primele teste, drogat în ultimul hal și în plină criză de epilepsie. Deci și drogat, și epileptic, și urcat la volan. Mai lipsea să aflăm că băuse cinci litri de țuică, avea căștile pe urechi și orbise de la labă, ca să fie tacâmul complet.

Junele, având inerenta meserie de agent de pază - pentru care, de altfel, îl și recomandau ceafa și cu pumnii lui – se afla demult în observația medicilor și nu mai departe de anul trecut fusese chiar internat în spital pentru o criză de epilepsie. Legea spune clar: nu poate conduce un autovehicul persoana care a avut o criză epileptică în ultimii cinci ani. Dar legea se dă la București și până la Brăila e cale lungă, cum s-ajungă legea până acolo, așa, pe jos? Nimeni nu s-a sesizat că tânărul înalt ca badigardul și prost ca gardul e un potențial pericol public, iar junele s-a gândit, cu ăia doi neuroni plictistiți din dotare, că parcă nu e un pericol public așa de mare doar cu epilepsie, hai să bage și niște droguri! Ar fi fost firesc ca medicii care l-au îngrijit, medicul de familie, în primul rând, să sesiseze autoritățile: ”Bă, ăsta e epileptic, dacă are o criză la volan omoară lumea pe stradă”. Dar nimeni n-a făcut-o, pe principiul: ”Nu știu, nu mă interesează, nu e problema mea, nu mă omoară pe mine”.

În altă ordine de idei, pedepsele înscrise în Codul Rutier pentru conducerea sub influența drogurilor – adică suspendarea carnetului pe 6 luni și 800 de lei amendă – par o glumă proastă. Un tânăr de bani gata, care-și bagă în venă în Dorobanți până i se umflă ochii-n cap ca la melc, s-ar simți, cred, și jignit să-i spună polițistul că amenda e 800 de lei în 24 de ore, așa că i-ar lipi sub cașchetă 1.000 de lei, zicându-i să păstreze restul, că oricum el mai avea de gând să bage o ”bilă”.

Dacă am avea și noi niște legislatori care să nu fie ori ”de meserie auto” ori cu foamea-n glandă de la atâta grevă a foamei, simpla urcare la volan sub influența lui tanti Marijana ar trebui pedepsită cu vreo câțiva anișori de pușcărie. Și, dacă am avea niște judecători cu imaginație, ca-n America, în cazul de la Brăila în boxa acuzaților ar trebui să se afle nu doar badigardul drogat, ci și medicii care l-au lăsat liber pe stradă. Medicii aceia nu vor păți însă nimic, vor continua să scrie rețete și să încaseze bani pe cap de pacient furajat. Pe de altă parte, badigardul, dacă dă și el bani unde trebuie, scapă ieftin și n-ar fi exclus ca, peste câțiva ani, să-l vedem conducând, tot drogat și tot epileptic, intrând în stația de autobuz în calitate de șoferul autobuzului! Dar, cum spunea un mare clasic în viață, trăim în România și asta ne omoară tot timpul…