Decupată parcă dintr-un scenariu prost de film cu mafioți, adaptat la realitățile din România – cu singura excepție că niciun actor nu mănâncă ciorbă – presupusa moarte a patronului Hexi-Pharma pornește de la premisa greșită că avem toți pene pe spate, ciungă-n păr și ulei de la PSD/PNL în sacoșe. Atâta amatorism n-am văzut nici la brigada artistică a Căminului Cultural din Corocăiești!
Nu e neapărat nevoie să fii adept al teoriei conspirației, nici să porți cască de staniol, să nu-ți audă șerpilienii gândurile, ca să îți dai seama că suntem în fața unei înscenări colosale. De la procesul lui Ceaușescu n-am văzut ceva mai prost pe micul ecran. Bine, băi, mogulilor, chiar nu puteați să ne dați și nouă un film mai mișto, duminică seara? A trebuit să ne dați o comedie de râsul curcilor, cu moartea lui Condrea care nu știm dacă e Condrea, dar s-ar putea să fie Condrea, pentru că era îmbrăcat cu niște haine ca ale lui Condrea, deși la fel de bine s-ar putea să nu fie Condrea, pentru că hainele nu erau unicat, ci luate din magazine, și mai există sute, poate chiar mii de haine identice?
De ce a dispărut Condrea din peisaj tocmai acum e simplu de spus: pentru că foarte probabil ar fi ciripit la DNA tot ce știa. Și băieții din sistem apreciază trilurile artistice, dar nu și când ”păsărelele” cântă despre ei. Problema care se pune e însă unde a dispărut Condrea? Probabil că la ora asta milioane de români se gândesc deja la următorul scenariu: cineva a tăiat frânele de la mașină lui Condrea, iar patronul Hexi-Pharma a intrat în primul copac întâlnit în cale. La fața locului nu sunt urme de frânare, mașina e muci, daună totală, prinde orbul, scoate-i ochii, găsește lichidul de frână! Asta în timp ce alte milioane se gândesc la alt scenariu: cineva a luat un cadavru de la IML, a avut grijă să-i dea cămașă curată, pantaloni la dungă și geacă perfect ca a lui Condrea, s-a îngrijit, de asemenea, să-i pună și actele la vedere, să le găsească mai ușor poliția și pe urmă l-a izbit de un copac, cu mașina lui Condrea. Și la ora asta Condrea ori se uită la știri, mâncând floricele, ori e deja în cursa de Tahiti sau Mauritius. Evident, pe cadavru va fi ”plantat” ADN-ul lui Condrea, ca să nu existe discuții. Deci toate sunt la locul lor: cadavru desfigurat, cum zice la filmele cu mafioți avem? Avem. Hăinuțele lui Condrea avem? Avem. Mașinuța lui Condrea făcută armonică avem? Avem. Actele lui Condrea la vedere avem? Avem. Case closed, cum ar zice milițianul Șoric.
Vi se pare absurd un asemenea scenariu? N-aveți idee câți români vor jura că așa s-a întâmplat!
Oricum ar fi, lucrurile sunt clare: și într-un caz, și în celălalt, Condrea se află la loc cu verdeață – fie în Rai, fie pe vreo insulă exotică, iar verzișorii pe care Hexi-Pharma i-a produs sunt și ei puși la loc sigur, de băieții deștepți din sistem. Numai noi, cetățenii cinstiți din țara asta, câți om mai fi rămas, stăm ca proștii și căscăm gura la televizor, fără să ne dăm seama că mafioții ăștia ne sinucid pe banii noștri.
lulu
27 mai 2016 19:50Avem ,deci un SISTEM ! Dar orice sistem serios are un capo di tuti capi ! si atunci,nu era mai corect ca Dan Condrea sa dispara pur si simplu,ca Elodia,par exemple?
raspunde comentariuluiionel
31 mai 2016 18:39Codrut Marta, Conndrea, elodia etc. etc te umfla rasul, mai interesant e faptul ca doar au inscenat, inseamna ca mai au mult de scos de la el si abia dup-aceea va avea un accident adevarat in locul altcuiva care tot asa va trebui sa fie facut disparut...................................
Leonida
23 mai 2016 9:38Daca vreti sa aflati unde este locul cu verdeata, cautati unde ajunge masina lui Condrea cea noua. Am aflat ca omul isi luase un SUV nou. Se pare ca nu l-a implicat in accident ca mai avea nevoie de el. Black, vezi ca astra turbo are acceleratie asistata cu actuator electric din calaculator. chiar si directia este asistata electric, la ce priceputi sunt anchetatatorii nu-si vor da seama care este diferenta intre un modul de alarma si un modul de radiocomanda, pariez. Oricum daca avea inchidere din cheie nici modul de telecomanda nu trebuia adaugat pentru ca avea masina din dotare unul care este legat bineinteles tot la calculator. Un softist bun rezolva orice.
raspunde comentariuluiDan
23 mai 2016 9:16Multa lume NECAJITA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
raspunde comentariuluiBlack
23 mai 2016 5:33Bre Spartakus, să admitem că ai dreptate ... Au luat un cadavru de la IML, îmbrăcat, fezandat, desfigurat, ce să mai zici ... leit Condrea! Dar în cazul ăsta cine conducea? Varianta unui gadget gen radiocomandă care să accelereze nu stă în picioare. Se descoperă la expertiză, cu prea mulți martori. Varianta unui al doilea pasager binevoitor care să sară din mașină înainte de impact nici atât. Nu resping scenariul fiindcă este mișto! dar nu-l pot susține cu argumente credibile.
raspunde comentariuluidbdb
23 mai 2016 0:20A alunecat și Academia Cațavencu pe derdelușul conspiraților tabloidale. Păcat!
raspunde comentariuluiPovesti pentru prosti
23 mai 2016 0:12Povestea e ca povestea cu diplomatul sovietic otravit cu ciuperci si cu gaura in cap ! Pentru ca nu a vrut sa manance ciuperci ! Cine sunt importatorii de medicamente ?
raspunde comentariuluiLeonida
22 mai 2016 23:33Din filmul asta rezulta urmatoarele Banii sunt pe sponci, asta se vede dupa masina pe care au ales-o, o astra de corporatist pe plantatie regizorii sunt amatori, grav. N-au brodit-o nici cu ora apelului 112 si nici cu desfigurarea, eu ii faceam toate actele cu poza mortului ca oricum mortul se mai schimba la fata nu in ultimul rand filajul care trebuia sa confirme ca e cine trebuie acolo. Parerea mea? acceasi regizori la si la Patriciu. Halal. Pacat ca nu mai este Nicolaescu, facea el un scenariu...
raspunde comentariuluiaccidentatul
22 mai 2016 23:21Pai eu cred ca decesul e pe bune accidentul e regizat. Asa e si mai simplu. De ce sa mai risipeasca baietii din agoniseala daca defunctul tocmai se apucase "sa dea pe goarna" ?
raspunde comentariuluisursa
22 mai 2016 22:56Și diavolii ciocniră o cupă de biocid.
raspunde comentariului