Radu Banciu, jurnalist: “Badea și Gâdea sunt niște oportuniști care pentru bani au făcut orice”
Îl cheamă Radu Banciu, și știm de la TV că i s-a pus pata pe aproape orice. Radu, avem un fost șef al PNL care a ajuns șef la Senat într-o guvernare PSD. Crezi că avem în față un scenariu de Cara ...
17 martie 2014
Interviu
FOTO Cum va arăta Mircea Badea peste 20 de ani
Cu sprijinul lui Chuck Norris, reporterii AC au făcut o scurtă vizită în viitor și au aflat ce vor face celebritățile din România peste 20 de ani. ...
13 martie 2014
Actualitate
Ce-l frământă pe Varan?
În vreme ce Ăla Micu de la PC (Pârâcioșii Clasei) s-a suflecat pân' la brâu și a început să spele în văzul lumii rufele murdare ale lui Crin, inclusiv hamleții pătați de visele erotice cu Palatul Cotr ...
14 februarie 2014
Social
O nouă emisiune concurs la AntenaStars: „Romanian Idiots”
Invidioşi pe faptul că, orice proiecte artistice ar încerca, tot îi face praf la audienţă ProTV-ul, patronii şi muncitorii de la Antene au decis să lanseze o nouă emisiune-concurs care, speră ei, să r ...
02 februarie 2014
GALERIE FOTO Abuzurile șocante la care au fost supuși angajații Antenei 3
Academia Cațavencu este foarte îngrijorată de soarta angajaților Antenei 3. Atât de îngrijorată încât a făcut și pentru a-i elibera din lanțurile voiculesciene. Ca să vă convingeți de justețea cauzei ...
20 ianuarie 2014
Mii de teleormăneni s-au trecut pe petiţia lui Gâdea fiindcă li s-a spus că e acatist online
Recent, Gâdea, Badea şi cu Ursu – ştiu, sună ca începutul unui banc cu proşti şi chiar aşa şi e – au iniţiat o serie de petiţii, scriind pagini întregi când puteau să se rezume la două cuvinte: „Jos B ...
18 ianuarie 2014
Stat inapt, ofer închisoare de lux, Hilton Penitentiary
Cătălin Bejean, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a venit cu o idee revoluționară în rezolvarea problemei înghesuielii din închisori: viețașii cu bani vor avea o pușcărie priv ...
21 octombrie 2013
Răufăcătorii de benzi desenate despre trimiterea în judecată a colegului lor, Dan Voiculescu, pentru șantaj
Când DNA i-a trimis în judecată pe Voiculescu & co. pentru șantaj în scandalul cu RCS/RDS, răufăcătorii de benzi desenate din America au fost foarte dezamăgiți. Aceștia sperau că, dacă nu reușesc ...
01 octombrie 2013
Stiri
Voiculescu: Voi sponsoriza referendumul din București
Patronul trustului Intact a declarat că dorește să sponsorizeze referendumul pe care Sorin Oprescu îl propune pentru rezolvarea problemei câinilor maidanezi din București. Dan Voiculescu a declarat că ...
05 septembrie 2013
Români, (ce) vă mai place pedeapsa cu moartea?
Dan Voiculescu, patron de televiziune și președinte de partid conservator, vrea reintroducerea pedepsei cu moartea. Dacă Felix n-a reușit să-l suspende pe Băsescu e hotărât să suspende criminalii, ped ...
14 august 2013
De ce NU e bine că Antena 3 poate să fie băgată în dubă
Exagerez, evident. Desigur că, pe de-o parte, nu doar că e bine, e corect. Oamenii au participat activ la un șantaj marca Voiculescu&co și pentru aceasta trebuie să plătească totuși cumva. Tacti ...
26 iulie 2013
Drum bun şi nu uita să-ţi iei săpun!
Văzând cum se iţesc, printre solzii sclipitori de Varan, buboanele ciumei roşii, istoricul Crin Antonescu a făcut ceea ce făceau şi cioclii Evului Mediu: a bătut în cuie uşa Partidului-Conservă ca nu ...
28 iunie 2013
Cum să-l oftici pe Mircea Badea
De-a lungul vremii s-a tot vehiculat faptul că românul „s-a născut” o serie întreagă de chestii interesante: poet, muzician, gimnastă, Hagi sau inginer. Eu cred că românul s-a născut „troll” de fa ...
26 iunie 2013
Joacă și tu cel mai la modă Board Game: LOBOTOMY!
Lobotomy este cel mai nou board game de pe piață și este apreciat de toți tinerii care doresc să ajungă moguli TV. Abordarea realistă și originală, dar și complexitatea jocului, îi face pe mulți român ...
11 iunie 2013
Curtremurător! Mircea Badea vrea legalizarea căsătoriilor între... și între...
După ce a urmărit Parada Gay și a ascultat mai multe declarații privind căsătoria persoanelor de același sex, Mircea Badea a declarat că vrea și el. Firește, nu cu un bărbat, dar sunt două forme de ...
10 iunie 2013
Vedete
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare