Revista tresei
Să vedem cu ce ne bombardează informatic colegii de tresă (să trăiți, tot noi, cei sub acoperire servim Patria!). Mai întâi să facem un ocol pe Facebook, unde Asange pretinde că “România primește ce vrea de la Rusia”. Zău? Am pus mâna pe telefonul scurt din redacție și l-am sunat pe Putin: “Fratele meu de la Răsărit, dă-mi, te rog, Tezaurul acela înapoi. Când, zici? Joi după Miercurea Ciuc? Perfect. Mulțumesc”. Deci are omul dreptate.
21 mai 2015
Actualitate
La invitaţia lui Mazăre, Voiculescu şi-a luat viza judiciară la Mamaia
Dan Voiculescu şi-a manifestat public nemulţumirea faţă de măsura controlului judiciar datorită căreia e obligat să se prezinte zilnic la Poliţie: "Deşi nu am afaceri şi firme care să îmi aparţină, timpul îmi este ocupat cu probleme mult mai importante decât supravegherea mea de către Băsescu; sunt principalul consultant al iniţiativelor economice ale fiicei mele, al căror rezultat este crearea de locuri de muncă pentru popor, nu desfiinţarea lor - cum au făcut Băsescu şi Boc. Am vrut să-i trimit pe Gâdea şi Badea, alternativ, în locul meu şi nu mi s-a acceptat propunerea. Vă daţi seama câte vizite la Poliţie o să mai fac până la amnistiere? S-au săturat şi oamenii ăia de mine ca de dracu' cel negru!"
04 august 2014
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare