Islamistul dă cu bomba, ca să-i crească lui Trump trompa
După ce un individ având cumul de funcții – nu era doar islamist și homofob, mai era, se pare, și țăcănit rău la cap – a intrat într-un club de gay din Orlando, Florida, să le cânte clienților ceva de inimă albastră la mitralieră, America este în stare de șoc. Mai puțin Donald Trump și ciracii săi, care-și freacă palmele de încântare. Din punctul lor de vedere, cele întâmplate sunt un rezultat win-win: incidentul a scăpat lumea de 50 de pederaști care evident că ard deja în cazanele lui Scaraoțchi și a pus iar tunurile pe Islam. Ce putea Trump să-și dorească mai mult? Ca, eventual, atacatorul să mai facă și niște victime colaterale, printre imigranții mexicani care spălau vasele la club.
13 iunie 2016
Actualitate
Unde ești tu, Reagan, Doamne?
Acum două secole și ceva, Părinții Fondatori concepeau cu America oameni politici pe bandă rulantă, chiar dacă banda rulantă nu se inventase încă. Acum, fiindcă America o fi ajuns și ea, săraca, la menopauză, nu se mai nasc oameni politici, ci, ce mult, politicieni, dacă nu politicieni de-a dreptul. Ronald Reagan a fost ultima zvâcnire maternă a Americii, căci de-atunci n-am mai văzut plod de-al ei întreg la minte cocoțat la Casa Albă. Ori c-a fost pezevenghi de-a dreptul, ca alde Bush, ori c-a fost rău de muscă, precum Clinton, ori că mai mult a cântat pe la sindrofii decât să vorbească prin Congres, ca Obama, niciun președinte american nu s-a ridicat la înălțimea predecesorilor și n-a condus țara cu mâna lui.
22 martie 2016
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare