SUPEROFERTĂ! RATB oferă numere de striptease, în tramvaie, trolee și autobuze dar și locuri supraetajate pentru pensionari
Moştenind o regie de transport aproape falimentară, noul director RATB, Radu Orzaţă, pare decis să o revigoreze apelând la proiecte ambiţioase de marketing. Deşi fostul lui şef, Dan Diaconescu, e la puşcărie, Orzaţă a păstrat relaţii bune cu invitaţii lui, aşa că nu îi va fi greu să apeleze la ei acum, la nevoie. Astfel, potrivit unor surse din RATB, angajaţii regiei lucrează deja la instalarea de bare mai rezistente în interiorul tramvaielor, autobuzelor şi troleibuzelor, nu pentru a-i susţine pe pasageri, ci pentru a permite unor vedete OTV să facă striptease. Se pare că Magda Ciumac şi-ar fi dat deja acordul în acest sens.
16 august 2015
Actualitate
România, țara lui Regiotrans Vodă
În vreme ce japonezii își cer scuze pentru că nu au depășit din prima încercare bariera celor 600 de kilometri pe oră, în România garniturile de tren lăsate moștenire de Răposat CFR au fost înlocuite că automotoare vechi de zeci de ani. Ele aparțin firmei Regiotrans, implicată recent în scandalul subvențiilor ministeriale. Iar dacă ce v-am spus până aici știți deja și o să bateți buca spunând că pentru păcatele sale Comana a plătit spânzurându-se cu nojițele de la opincile Luis Vitton în avionul care-l ducea în Costa Rica, vă rugăm să nu vă grăbiți. Pentru că ceea ce cu siguranță nu știți și poate că vreți să aflați în timp ce vă deplasați din nou pe un singur fir pe autostrada Orăștie-Sibiu e că și la acest moment automotoarele Regiotrans fac prăpăd pe căile ferate române, în ciuda scandalului monstruos de acum două luni și jumătate.
24 mai 2015
Siguranță, ordine și înțelegere
Americanii se pricep la transport. Spun asta, pentru că mă gândesc în care trebuie să-și miște ei posteriorul, care la rândul lui, este de câteva ori mai mare ca al nostru. Dar, din ce văd în jurul ...
30 august 2013
Cultură
Turism de Paște. Ia lumină din Bulgaria
Companiile de turism din România au pregătit oferte speciale pentru cei care vor să-și petreacă un concediu de neuitat în perioada Învierii. La târgul de turism „Lumina de la capătul concediului” au f ...
19 aprilie 2013
Stiri
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare