Trăiască porcul românesc!
După tăierea pe Facebook a cozii câinelui, o altă tradiţie românească face vâlvă online: pârlirea porcului de viu. Nelăsându-l pe el inima să spintece gâtul unui animal nevinovat, un românaş l-a perpelit creştineşte, în starea lui naturală şi mişcătoare. Păi dacă tot nu mai avem noutăţi de la John Jihadistul, de ce n-am compensa cu specificităţile naţionale chiar şi aşa cum sunt ele, numai cu jihadism faţă de animale? Că doară România-i ţara unde se bate calul cu parul, atunci când încăpăţânatul nu poate să mai tragă la teleaga cu fier vechi. Cel mai mişto este că respectivii sunt mândri la maxim de valoarea lor şi postează isprăvile filmate ca să se fălească toată naţia.
13 octombrie 2015
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare