Tâmpiți au fost, tâmpiți sunt încă
Deranjat că niște puciști încearcă să-l lase, la bătrânețe, fără jucăria lui favorită, șefia Uniunii Scriitorilor, marele critic literar Nicolae Manolescu n-a mai suportat, ci a început să mitralieze verbal, în stânga și-n dreapta. Cum în stânga se afla, ca mai toată viața lui, fiind om de stânga, alt mare critic, Eugen Simion, Manolescu l-a atins și pe el cu un ”friendly fire”, numindu-l ”tâmpit”. Noi știam că înjurăturile și jignirile ca pe maidan sunt apanajul exclusiv al parlamentarilor, în Parlament și al huliganilor, pe stadioane. A trebuit însă să vină domnul Nicolae Manolescu, cel mai mare critic literar în viață, ca să ne demonstreze că nasc și la Academia Română asemenea specimene, care nu se rușinează, la o adică, să recurgă la ”ba pe-a mă-tii”. Pentru că, poate nu știați, dar cei doi sunt și vajnici academicieni și mă și mir că jignitul nu i-a răspuns încă agresorului verbal cu faimoasele cuvinte ale demnei lor înaintașe, Elena Ceaușescu: ”O să te-audă colegii mei, academicienii”.
30 martie 2016
Actualitate
Popii ar putea să aibă şi ei un car alegoric la paradele estivale din Mamaia!
Am auzit pe multă lume spunând despre Radu Mazăre că ar fi „dat dracu’” şi chiar credeam că aşa stau lucrurile până ieri, când edilul constănţean a ieşit la rampă, în cel mai ortodox stil cu putin ...
09 aprilie 2013
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare