Strategie anti – secetă: Guvernul va premia bisericile în funcție de cantitatea de precipitații obținută după rugile de chemare a ploilor
După ce preotul și primarul unei comune gălățene au organizat un emoționant ceremonial religios în mijlocul câmpului, menit a înduioșa divinitatea întru deschiderea robinetului ceresc de irigare a culturilor, surse guvernamentale dau ca sigură, în urmatoarele zile, convocarea la Palatul Victoria a bossului B.O.R, Daniel Ciobotea, în scopul elaborării unei strategii imediate de luptă împotriva secetei.
29 aprilie 2020
Social
V-ați pregătit pentru cincizeci de ani de pesedism?
În timp ce voi vânați pokemoni și dați ”Like” la poze cu mâțe, cineva în țara asta lucrează. Și nu mă refer la cei vreo patru milioane de fraieri care-și rup cocoașa ca să țină în cârcă restul de cincisprezece milioane, ci la specialiștii PSD. Pentru că, poate nu ați aflat încă, dar PSD are nu doar 15.000 de specialiști, câți avea sărăcia aia de Ciorbea, ci 50.000 de specialiști. Cei mai buni din România. Care trudesc deja la o strategie pe 50 de ani pentru dezvoltarea țării, strategie pe care orice guvern va fi obligată să o respecte, în următoarea jumătate de secol, dacă această propunere buclucașă devine, din toamnă, lege.
18 august 2016
Actualitate
Game (l)over: Pax romana, vax tehnica
Poate cel mai important joc de strategie al anului, „Total War: Rome II“, a apărut zilele trecute în prăvăliile reale și cele digitale. Cum bine zicea un fan anonim pe forumuri: „Jocul pare excelent ...
24 septembrie 2013
Featured home 2
Game (l)over: Cel mai prost domnitor din istoria României
Dacă erai în locul lui Mihai Viteazu te-ai fi descurcat mai bine? În locul conquistadorilor spanioli, i-ai fi măcelărit pe „indienii“ din Americi? Iată niște întrebări la care jocul complex de strat ...
05 septembrie 2013
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare