Sfântul Becali Milostivitorul se iubeşte cu Poporul
Facebook-ul românesc este în aceste zile mesmerizat în faţa noilor acţiuni milostive ale Sfântului Gigi Becali. Le-a dus ajutoare celor sinistraţi în urma inundaţiilor şi le-a promis că le va reconstrui locuinţele.
18 octombrie 2016
Actualitate
Premierul Ponta vizitează zonele sinistrate în sania trasă de jandarmi
Căderile masive de zăpadă nu i-au prins nepregătiţi pe guvernanţi: care mai de care, miniştrii şi-au pus costumele de schi, apreschiurile, ochelarii de soare şi au dat năvală pe pârtiile din Carpaţi, Alpii austrieci sau Alpii elveţieni, după buget. Singura excepţie a constituit-o chiar premierul Ponta. Pus în faţa alternativei de a fugi iarăşi în Dubai, acesta a preferat să stea în ţară de data asta, nu de alta, dar dunele de nisip din Abu Dhabi nu sunt mai mari ca troinele din Lehliu.
29 decembrie 2014
Un selfie cu sinistraţii
Pentru sinistraţii din Oltenia există şi veşti bune.
31 iulie 2014
Ponta, la bulgari: „Fă, priateli, aveaţi chef de nişte inundaţii?”
Aflat în Deltă, probabil pentru un selfie cu pelicanii (alţii decât îl vor vota la toamnă), Victor Ponta a văzut pe Facebook că în Bulgaria vecină şi prietenă e prăpăd. Nu ar fi dat importanţă acestui ...
22 iunie 2014
INUNDAȚII. Victor Pițurcă va coordona echipa care consolidează barajele
După ce a demonstrat că este un specialist în baraje, calificând echipa națională la barajul pentru CM 2014, Victor Pițurcă a semnat astăzi un contract cu comandamentul de inundații de la Craiova. A ...
20 mai 2014
Reportaj. Ce-a rămas după puhoi – disperare, sărăcie și noroi
Era trecut bine de miezul nopții când telefonul a început să sune, strident și insistent ca o emisiune a Danei Grecu. „Lasă-l naibii să sune, că-i greșeală, cine să ne caute la o ...
25 septembrie 2013
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare