Sebastian Lăzăroiu, sociolog: „Uniunea Salvați Bucureștiul, a lui Nicușor Dan, nu e de dreapta, e noua stângă progresistă a marilor orașe”
Considerat de unii ”portavocea lui Băsescu”, iar de alții ultimul mare profet în viață, după Nostradamus și Baba Vanga, Sebastian Lăzăroiu s-a lăsat de politică, probabil după ce a priceput că asta e cam ca băutura: dacă vrei s-o faci, trebuie să te ții de ea și să ai anturaj, altfel n-ai nicio șansă. Chiar dacă, dezamăgit probabil de turnura pe care au luat-o lucrurile în ultimii ani, domnul Lăzăroiu a renunțat să se mai implice, zicerile și analizele lui sunt foarte populare pe Facebook, pentru că, spre deosebire de Mirel Palavra, Pieleanu și alți marțafoi, Lăzăroiu chiar știe ce spune. Încercând să deslușim dacă viitorul va suna, pentru români, bine sau tot ocupat, ca până acum, i-am adresat cunoscutului sociolog câteva întrebări, la care ne-a răspuns, ca de obicei, cu promptitudine și... bătaie lungă.
28 iunie 2016
Actualitate
Sebastian Lăzăroiu: „Dacă politicienii români ar dormi pe pat de cuie ar fi mai treji”
Comparat fie cu Nostradamus, fie cu Mama Omida pentru predicţiile sale, Sebastian Lăzăroiu este unul dintre politologii şi politicienii autohtoni atipici. El nu vorbeşte, el profeţeşte, el nu declară, ...
19 iulie 2012
Interviu
Sebastian Lăzăroiu - Restructurat de la Palat
10 iulie 2012
Postere pentru dulapul tau
Tata Omidu Sebastian Lăzăroiu
01 iulie 2012
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare