Prințul Paul, internat la Viena, pentru că spitalele românești nu au rezerve de sânge albastru!
Deoarece comuniștii de omenie deghizați în capitaliști de cumetrie nu au fost cu el la fel de darnici și de generoși pe cât au fost cu Mihai, verișorul originar din aceeași ștangă regală, prințul Paul Lambrino, zis și Alromâniei, și-a făcut singur dreptate. S-a înhăitat cu tot felul de indivizi dubioși, gen Dan Andronic, Remus Truică, plus încă vreo două bucăți miliardari aleși, aduși cu sacrificii tocmai de la Țara Sfântă, doar-doar s-o alege și el măcar cu ceva mărunțiș. Deocamdată, singurul lucru care s-a ales a fost o citare la sediul DNA, clădire în care, ca și-n Lubianka lui Stalin, știi când intri, dar nu mai știi când ieși (dacă mai ieși).
11 decembrie 2015
Social
Medicii români au reuşit prima transfuzie de sânge albastru din lume!
După atâtea priorităţi şi premiere nerecunoscute în domeniul medical (vezi Paulescu şi insulina), medicilor din România li s-a făcut, în sfârşit, dreptate: ei au realizat prima transfuzie de sânge albastru din istorie, iar cercetătorii britanici, cei americani şi, evident, savanţii sovietici, n-au mai avut încotro şi au fost nevoiţi să le recunoască întâietatea.
11 august 2015
Actualitate
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare