Statul a luat, Statul a dat, fie numele Domnului negociat!
BOR şi Primul său Păstor le-au oferit, gratis, necredincioşilor dovada că nici vorbă să fie o instituţie dogmatică, refractară la schimbări înnoitoare. Biserica se arată dispusă să negocieze cu Statul Român impozitarea veniturilor sale, cu condiţia unor retrocedări de foste proprietăţi clericale şi care au intrat de-a lungul timpurilor în posesia Statului. Nici n-ar fi vorba de mari bogăţii: niscaiva clădiri, istorice sau nu, oareşce sute de mii hectare împădurite, proprietăţi cu heleşteie, păstrăvării, fâneţe, podeţuri şi alte acareturi necesare la Casa Domnului ce ni l-a dăruit pe Fiul Omului. Că, vorba ceea a PF Daniel, dai un ban la Stat, dar iei ceva frumos în schimb - să fie de sufletul lui Cuza.
26 august 2015
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare