Printul Paul

Domnu Tăriceanu, mai bine cu corupția în gură decât cu morcovu-n cur!

Fost cândva marea speranță a liberalismului românesc, alături de Dinu Patriciu și de alți ”lupi tineri”, geloși că le-a luat domnul Câmpeanu ciolanul din față, domnul Tăriceanu a cunoscut, în ultimii ani, o involuție pe care n-aș fi crezut-o posibilă. E ca și cum Homo sapiens sapiens s-ar fi plictisit brusc să gândească creativ și ar fi pus iar mâna pe bâtă, să dea în cap, ca pitecantropii. E drept, domnul Călin cvintet de neveste, nu dă cu bâta decât în baltă, dar câtă deosebire între premierul tinerel, curățel și istețel al Alianței DA, din 2004, și bătrânelul acrit și dușmănos de azi.

Duda l-a băgat pe Pol în buzunar

Căşile Regale sunt în război: Principele Duda vrea să-l lase pe Prins Pol cu portofelul gol.

Prins Pol are sigiliu domnesc la domiciliu. Pe dinafară

Prins să fii, noroc regal să ai! Cu Codul Penal din România, făcut de republicani să fie bine şi uşor pentru tot demnitarul.

Prezumția de șmecherie

Dacă până acum câțiva ani, corupții, ăia puțini câți se prindeau în năvoadele justiției, erau automat săltați cu duba și băgați la beci, de ceva vreme ne-am americanizat și noi, dom'le. Unii mafioți nu mai sunt trimiși la bulău, la veceu turcesc, cu pârnăiași stătuți și zeamă de arpacaș chioară, ci în arest la domiciliu, cu jacuzzi, maseuze sexy și caviar&șampanie franțuzească pe marginea căzii de marmură. De ce sunt judecătorii pentru unii mumă și pentru alții ciumă? Poate pentru că unii sunt milostivi, poate că alții, mai precis altele, se babardesc cu inculpații, cum făcea judecătoarea lui Cristi Borcea, poate pentru că nu se tem că mafioții, odată trimiși acasă, nu pot influența, amenința sau băga direct în ciment o mie și unu de martori...

Prințul Paul, internat la Viena, pentru că spitalele românești nu au rezerve de sânge albastru!

Deoarece comuniștii de omenie deghizați în capitaliști de cumetrie nu au fost cu el la fel de darnici și de generoși pe cât au fost cu Mihai, verișorul originar din aceeași ștangă regală, prințul Paul Lambrino, zis și Alromâniei, și-a făcut singur dreptate. S-a înhăitat cu tot felul de indivizi dubioși, gen Dan Andronic, Remus Truică, plus încă vreo două bucăți miliardari aleși, aduși cu sacrificii tocmai de la Țara Sfântă, doar-doar s-o alege și el măcar cu ceva mărunțiș. Deocamdată, singurul lucru care s-a ales a fost o citare la sediul DNA, clădire în care, ca și-n Lubianka lui Stalin, știi când intri, dar nu mai știi când ieși (dacă mai ieși).

Prins Pol, prins cu Potul mare la masa verde a României

Prins Pol de România își iubește țara, mai ales pe zona ei împădurită.