Urmașii Brătienilor de mult apuși.
Mai rămâne de văzut reacția celor de la USR și Plus care merită creditați cu faptul că au fost primii care au lansat în sfera publică prin inițiativele lor cetățenești ideea eliminării pensiilor speciale.
20 ianuarie 2020
Politic
Premierul zguduit de morți
Ponta s-a lovit de rațiune. A luat în plină figură tamponul unei mulțimi cu credința în suflet, dar care este din ce în ce mai scârbită de falsa imagine a conducătorilor Bisericii, mulțime ce vede pe zi ce trece mai clar că civismul trebuie să predomine în societate, că discursurile politice mizerabile nu mai au substanță, că marea majoritate a politicienilor sunt falși, sunt niște mașini uzate iremediabil și nu au cum să mai dea randament pe această nouă ”piață” cu cereri radical schimbate. A plecat. Cine va veni?
04 noiembrie 2015
Oprea, Generalul Interesul Național - buticar, valutist, Creștin și Cocoș!
Bogăția lui Oprea izvorăște din fibra morală a economiei capitaliste, respectiv buticăreala anilor 1990. Este singurul milionar în euro care are la bază averea făcută din Boni-Bon, ciunga Turbo și blugii Pyramid. În perioada 1990-2000, Interesul Național era general de justiție (provenit din intendent, adică un fel de izmenar al Armatei) în timpul programului și buticar asociat în timpul liber. În perioada 1990-2004 îl regăsim de domnul magistrat militar în postura de asociat la mai multe forme de privatizare incipientă făcând primii pași pe calea capitalismului sălbatic și de cumetrie.
27 octombrie 2015
Actualitate
Românul e născut Prim-Ministru
Atunci când se prăbuşeşte un avion, Prim-Ministrul e la restaurant şi vestea nu îi tulbură vizibil digestia social-democrată. Când cad autocare de pe poduri şi zăpezi însemnate cu roşu de meteorol ...
28 ianuarie 2014
Social
Declarațiile lui Mark Gray despre MCV, explicate de Victor Ponta
Pentru a ne asigura că declarațiile despre raportul MCV ale lui Mark Gray sunt libere de orice mistificări băsiste, l-am invocat pe Victor Ponta, zeul zeilor și tatăl taților, ca să ne spună care este ...
22 ianuarie 2014
Despre Năstase la pușcărie și alte chestii roz
și-a petrecut prima noapte în celulă. Pentru creștini, prima noapte e foarte importantă, fiind numită, cu oarecare variațiuni, noaptea nunții. Fiind deja o figură veche la Rahova, colegii de celulă ...
07 ianuarie 2014
Ce cărți va scrie Adrian Năstase din închisoare
Adrian Năstase nu va face, din păcate, patru ani de închisoare. Odată că e bătrân, dar și pentru că, aparent, suferă de o boală gravă: grafomania. Cărțile l-au scos din pârnaie data trecută, cărțile î ...
Victor, acum că ți-ai făcut poză cu Obama, ne lași?!
De o vreme încoace am impresia că motivația principală pentru care Victor Ponta a intrat în politică sunt fotografiile de la reuniunile internaționale. Până la urmă, poze cu alde Dragnea sau Anton ...
12 decembrie 2013
Cum de-a fost Ponta ejaculat precoce
Vara trecută, aproape pe vremea asta, Victor Ponta era şmecher. Abia proţăpit în fotoliul de prim-ministru, Copylotul se cherchelise zdravăn de la beţia puterii şi avea chef de harţă şi de miştocăreal ...
11 iunie 2013
Clarvăzătorii confirmă: Ponta nu va mai fi parlamentar în 2016
Declarația lui Victor Ponta conform căreia nu va mai candida la alegerile parlamentare din 2016 dacă până atunci nu va fi gata autostrada Comarnic-Brașov a stârnit rumoare prin departamentul ezote ...
19 februarie 2013
Stiri
De ce s-au certat Ponta și Crin
Ieri a avut loc unul dintre primele mari scandaluri în USL. Mă rog, primul public, cine știe cum își dau la gioale băieții în culise. E vorba de patru partide până la urmă. Unul dintre motive e ușor d ...
21 decembrie 2012
AC te trimite la o seară de improvizație cu trupa Obligó
Dacă ești din București și duminică seara, în 16 decembrie, nu ai nimic de făcut, improvizează! Academia Cațavencu vă oferă două invitații la un spectacol de improvizație al trupei Obligó. Zaraza este ...
14 decembrie 2012
Concursuri
Cine ridică sabia, de sabie va pieri. Ipoteze
Cred că mai toată lumea a văzut discursul lui Victor Ponta de după victorie. De când e în centrul atenției, sunt cu adevărat fascinat de capacitatea lui curat abracadabrantă de a vorbi fără absolut ni ...
11 decembrie 2012
Jurnalul deţinutului Adrian Năstase
06:00 Deşteptarea, dragă jurnalule! Cum, nu mă mai recunoşti cu pijamaua asta cu dungi verticale Burberry?! Sunt chiar Eu Însumi, student la Rahova, număr matricol N0049, vânător experimentat şi ratan ...
14 iulie 2012
VIDEO. La mulți ani, iubit Împuşcător!
Cu prilejul zilei sale de naștere, redacția AC îi urează lui Adrian Năstase un călduros "la mulți ani" și însănătoșire grabnică! Vezi mai multe din pe ...
22 iunie 2012
Featured home 2
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare