De beți ce erau, rușii n-au înțeles ordinul lui Putin și se retrag din Ucraina!
Mergând pe principiul verificat deja de Armata Roșie în Afganistan, ”Vedi, vidi, plici”, țarul Putin a ordonat ieri trupelor sale să se retragă din Siria, pe motiv că toate obiectivele au fost atinse. În Siria e liniște, abia de mai trece o rachetă la două ore, dictatorul Bashad e pe tronul lui fiindcă a mâncat o șaormă cu de toate (bacteriile), iar de ISIS n-a mai rămas nici urmă, toți jihadiștii fiind plecați la muncă în Europa. În aceste condiții de pax sovietica, era clar că armata rusă nu mai avea ce face pe acolo și deja soldații începuseră să se plictisească, mai ales că în Siria era prea cald că localnicii să aibă paltoane, iar toate ceasurile le luaseră jihadiștii, ca să le atașeze la bombe, când or arunca ei în aer Parisul, Berlinul, Madridul, Londra și alte capitale – Bucureștiul, nu, păi ce, aia e capitală?
15 martie 2016
Actualitate
Război şi tace
Noroc cu atacul terorist din Algeria, că a aflat şi Titus Corlăţean că şi-n Africa trăiesc arăbeţi, şi nu oricare, ci din ăia negri, de respiră greu în microfon când revendică atentate. La drept vorbi ...
21 ianuarie 2013
Social
Cum se inoculează eficient bacilul urii la musulmani
Războiul cu teroriştii e ca băutul: trebuie să te ţii de el. Fiindcă dacă nu te ţii de el, îţi trece cheful să te mai baţi cu teroriştii, lumea uită repede necesitatea acestei lupte şi pe urmă te trez ...
13 septembrie 2012
Celula – locul unde până și regii petrolului merg singuri
Prin 2005, Dinu Patriciu făcea cunoştinţă cu puşcăriile româneşti. Vizita o fi fost ea scurtă, dar n-a fost deloc plăcută, întrucât petrolistul geme şi azi prin somn visând toaleta unde, când îşi ...
07 iunie 2012
Politic
Dinu Patriciu va deveni Martor al lui Iehova
După mai bine de douăzeci de ani petrecuți în slujba ochiului dracului, Dinu Patriciu pare hotărât să revină cu fața către Dumnezeu și să renunțe la toate averile sale lumești. Planul său, conform uno ...
06 iunie 2012
Stiri
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare