Masa Tăcerii lui Iohannis
Toată lumea ştie, la artă românu-i meserie. Muzeele nu mai fac faţă afluxului de vizitatori, statuile din parcuri sunt ornamentate măiestru cu inscripţii gen „Syle + Geta = love” sau „Mue Dinamo”, eseurile pleşiste sunt pe primul loc al accesărilor online încă de la primele ore ale dimineţilor populare. E normal ca un artizan universal ca Brâncuşi să-şi aibă o poziţie fruntaşă în topul iubirilor noastre estetice.
03 decembrie 2016
Social
În România două lucruri sunt infinite: coloana lui Brâncuși și prostia lui Ponta
Tocmai când credeam că în materie de prostie electorală nimeni nu o poate depăși pe doamna Gorghiu, care ieșise la ”Primiți cu Alinuța”, momind prichindeii s-o lase în casă, în clipul cu „măi, copii cucuieți, ușa blondei descuieți”, iaca vine și Ponta din spate, pe turnantă, cu un clip și mai acătării. Amintindu-și că în Gorj a dat unele dintre cele mai mari și mai frumoase tunuri din carieră, plagiatorul a ținut să facă iar o glumiță de șantier la Târgu Jiu, acolo unde Partidul l-a pus pe primul loc pe liste, după ce i-a dat derogare la ciordit. Așa că mitomanul s-a înțolit frumos, cu cravată, cămașă albă și pulovăr albastru, și-a pus ochelarii ăia buni și, după ce cameramanul i-a zis ”Merge banda!”, a început să debiteze prostii.
12 noiembrie 2016
Actualitate
Pentru a protesta că Iohannis a stat la Masa Tăcerii, Dragnea se va poza și el pe cruci, în Cimitirul Vesel din Săpânța!
Ieri, o anumită parte a presei a explodat de indignare după ce a fost publicată o fotografie cu Klaus Iohannis stând la ”Masa Tăcerii” din Târgu-Jiu. În loc să se bucure că așa îl mai vedem și noi prin țară pe președinte, care altfel se pozează doar cu Stonehenge, Mona Lisa și piramidele maya, ziariștii au început să se întrebe ce căuta ”Mutălăul” pe scaun acolo, când există afișe cu ”Nu atingeți exponatele”. Cei mai indignați au fost membrii și simpatizanții PSD, care, având memoria scurtă, caracteristică (fix doi neuroni și o sinapsă îngustă) au uitat cu desăvârșire că în acest tradițional fief pesedist n-a mai guițat nimeni când operele lui Brâncuși au fost spălate cu furtunul de pompieri, acum vreo doi ani.
29 octombrie 2016
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare