Patriarhia a decis! La București, slujba de Înviere va fi reluată pe Arena Națională!
După niște Sărbători Pascale care aproape că au băgat Patriarhia în faliment, încasările programate lipsind cu desăvârșire din pricina restricțiilor și distanțării sociale, Prea Fericitul Patriarh Daniel se arată extrem de hotărât să-și recupereze ultra-rapid pierderile, urmând exemplul anunțat în premieră, la Constanța, de subalternul Teodosie.
21 mai 2020
Actualitate
5 metode ca să te distrezi copios de Înviere, dacă ești ateu sau liber – cugetător!
Vine Paștele, iar tu ești ateu, liber cugetător precum Nea' Nelu sau consideri că Iisus nu s-a sacrificat pentru preoții să aibă merțan sau ca tu să înconjori biserica de nu știu câte ori? Nu-i nimic, noi îți propunem un mic ghid ultra distractiv, pentru a te simți cât mai confortabil de Paște. Până la urmă, totuși, tu ar trebui să fii recunoscător, căci dacă nu era pandemia asta nu aveai tu atâtea zile libere, necredinciosule care ești tu necredincios!
15 aprilie 2020
Pulpițe și gleznișoare prezidențiale la Ierusalim. Învierea - pe cale să se producă înainte de termen.
Doamna Iohannis, sunt un biet necredincios, un mascul hulpav, fără lumină sfântă și fără șanse de a-mi găsi vreodată o călăuză divină. Cu toate acestea, am respectat întotdeauna lăcașurile de cult în care am intrat, nu mi-am permis să invadez sinagogi în sandale și pantaloni scurți și m-am descoperit mereu înainte de a trece pragul bisericilor.
08 martie 2016
Politic
Dragnea, amenințat cu expulzarea din Israel dacă se-apucă să învie morți!
Precum probabil știți, liderul PSD, Liviu Dragnea va efectua, începând de astăzi, o vizită de patru zile în Israel, la invitația liderilor Partidului Muncii de aici. ”Suntem partide-gemene, a declarat un purtător de cuvânt al formațiunii politice israeliene, doar că noi ne numim Partidul Muncii, iar PSD e supranumit, din câte știm, Partidul Nemuncii. Oricum, va fi un schimb de opinii constructiv, pentru că vrem și noi să știm cum de reușesc colegii noștri de la București să fie votați constant de milioane de oameni care n-au muncit niciodată, poate reușim și noi figura, la următoarele alegeri”.
19 ianuarie 2016
FOTO. Cu cine și-a făcut Ponta selfie-uri de Paște
Premierul Victor Ponta nu ratează nicio ocazie să se pozeze alături de mari personalități în viață și nu numai.
12 aprilie 2015
Vedete
Ghidul pascal ilustrat cu poze pentru toți ortodocșii
Chiar dacă mulți se dau drept creștini, de multe ori uită că există 10 porunci sfânte. Iată un mic ghid ilustrat pentru a ne aduce aminte ce nu e bine să facem. ...
04 mai 2013
Ghid de narcotice pentru Noaptea Învierii
Chiar și un eveniment de o însemnătate spirituală și bla-bla-bla ca Noaptea de Înviere poate deveni mai mișto, pentru unii dintre noi, cu droguri. Decât să pierdem vremea cu un text moralizator, hai s ...
03 mai 2013
ULUITOR! Jim Morrison și Steve Jobs vor învia în direct la OTV
Presat de faptul că CNA-ul are de gând să-i închidă postul de televiziune pe 29 mai, Dan Diaconescu le pregătește o surpriză de proporții telespectatorilor săi săptămâna viitoare. Conform unor surse a ...
27 aprilie 2012
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare