Revista Tresei: Nu aduce anul ce aduce Dosarul Herțanu
Ce ar fi trebuit să învețe Dragoș Băsescu din pățania lui tătâne-su’ Mircea Băsesescu cu Bercea Mondialu’? Dar Andrei Chiliman din pățaniile lui Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Relu Fenechiu, Liviu Dragnea, Elena Băsescu, Alina Bica șamd? Dar restul politicienilor care încă mai sunt în pită și cu deconturile nedecontate? Că este bine să se ferească de cei care le fac avansuri. Întotdeauna, după avans, urmează lichidarea. Și-apoi va fi plin de triste întâmplări de genul: „Chiloţii unde să mi-i pun, domnule gardian? Pe scăunel, lângă ai mei!”.
19 iunie 2015
Actualitate
Toarnă, toarnă, cumnate!
Nu mai târziu de acum câteva luni, premierul Ponta tuna și fulgera, pe toate canalele canaliilor de presă, împotriva lui Traian Băsescu, a lui Mircea Băsescu, a Elenei Băsescu, a ginerilor lui Băsescu, a cumetrilor lui Băsescu și, în general, împotriva a tot ce avea legătură de sânge sau de cocoșei de aur cu detestatul tiran. ”Toarnă-l, toarnă-l, frate”, părea să spună, rânjind, Ponta, parafrazând primele cuvinte rostite vreodată în limba română. Astăzi, când DNA îi bate-n poartă cu dubă-n poartă și mulți mascați, luându-i la puricat famelia mare, cu remunerație și mai mare, de la buget, coane Pontică, premierul nu vede nicio asemănare între el și Băsescu.
19 februarie 2015
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare