Băsescu, apărătorul escortelor de lux
De parc-ar vrea să nu treacă o zi fără să ne întrebăm dacă el e una și aceeași persoană cu apărătorul statului de drept de acum câțiva ani, Traian Băsescu s-a trezit – mă refer, evident, la sensul figurat al termenului – acum să-i ia apărarea altui demnitar prins cu mâța-n sac și antemergător ilegal la poartă: Tiberiu Nițu. Care, în opinia fostului prim marinar al țării, ar fi fost fraier că a cedat ”unui șantaj”. O țară întreagă îi bate obrazul acestui ține-cal al fostului premier Ponta că a folosit abuziv coloana de polițai, ca și colegul lui, Găbițu Oprea, numai Băsescu se apucă acum să-i ia apărarea. Mai știți pe vreun penal, corupt sau mafiot pe care Băsescu n-a apucat încă să-l ”reevalueze”?
03 februarie 2016
Politic
Bianca Rus sau teoria slăbitului augmentativ
Vei avea un șoc când vei vedea fotografia asta! Schimbarea de look cu care Andreea Ibaka și-a incitat fanii! Înainte era vopsită blond-închis, acum e blondă-deschis, nimeni nu se aștepta la asta! Da ...
05 iunie 2014
Vedete
Povestea biblică a coastei la grătar
După ce au fost făcute planetele, stelele, uscatul și apa, animalele, plantele și Adam, ca mai apoi din coasta lui s-apară Eva, undeva pe 11 Iunie, lângă parcul Carol, a apărut și Costelaria, local cu ...
14 august 2012
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare