Separaţia putorilor în stat
Timp de vreo opt ani de zile, Băsescu a fost făcut albie de porci, pe motiv că şi-ar băga nasul în treburile altora. Că nu s-ar fi mulţumit, adicătelea, cu funcţia de preşedinte, ci ar fi vrut să fie ...
16 august 2012
Social
Lăsaţi orice speranţă, voi ce votaţi aici!
Cei ce-şi imaginează că Victor Ponta a fost în stare să croiască planul diabolic de desfiinţare, punct cu punct, a tuturor instituţiilor democratice ale României sunt nişte naivi. Alţii au lucrat pent ...
29 iulie 2012
Cum a fost în ’46, când nu-l aveau pe Năstase
Pentru că ne apropiem de un moment istoric, moment care ar putea marca intrarea României într-o nouă etapă a involuţiei sale istorice, de la comunismul de omenie la capitalismul de cumetrie şi înapoi ...
28 iulie 2012
Doamnă Reding, vă place „camera ascunsă”?
Fraţilor, am mai zis-o, dar o repet: e groasă rău de tot. Comuniştii ăia de omenie care în 1946 au măsluit alegerile sunt mici copii pe lângă nepoţii lor de la USL. Din înregistrările făcute de bă ...
26 iulie 2012
Fiecare se sinucide cu ce are
Evoluţia din ultimele zile ale lui Traian Băsescu a semănat mai curând cu mersul spre casă al unui chefliu ieşit din cârciumă după prea multe păhărele. Doar că Băsescu, de astă-dată, nu s-a îmbătat cu ...
25 iulie 2012
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare