Fiindcă bulgarii nu mai vor, Iohannis își face singur flotă de război în Marea Neagră
Plecat la Sofia ca să bată palma cu liderii bulgari pentru crearea unei flote NATO în Marea Neagră, președintele Iohannis a avut surpriza să afle că vecinii de la sud de Dunăre o dau după castravete (că la ei nu prea se fac cireșii) și nu mai vor niciun fel de flotă. Nu de alta, dar la ei vântul bate dinspre est, adică dinspre Rusia, și când ar ieși pe puntea crucișătoarelor și distrugătoarelor, în Marea Neagră, să facă și ei șișu, ar risca să se ude nasol pe pantaloni.
24 iulie 2016
Politic
Primăria București va cumpăra mai multe vaporașe, să avem și flotă NATO la Marea Neagră!
În vreme ce multă lume critică decizia Primăriei Generale a Bucureștiului de a achiziționa, pe bani grei, vaporașe, bărcuțe și hidrobiciclete, primărița Firea nu se descurajează, ci-și vede de treabă. Parcă spre a-i oftica și mai mult pe critici și cârcotași, ea ar putea anunța dublarea sumei alocate vaporașelor, din motive foarte obiective. ”Am vorbit cu Pandele și mi-a explicat clar că noi în privința flotei suntem praf, nu mai avem picior de vapor, că le-a vândut Băsescu pe toate. Așa că degeaba vrem să facem flotă NATO în Marea Neagră, că n-avem cu ce. Am decis să mă implic și să rezolv eu problema, dacă alții nu se implică”, ar fi precizat primărița, mândră că e româncă și ortodoxă.
06 iulie 2016
Actualitate
Iohannis, mulțumit de rezultatele vizitei în Bulgaria: ”Bulgarii au niște stațiuni superbe!”
Deși criticat de o țară întreagă că s-a lăsat dus de nas de bulgari, care l-ar fi chemat să facă mișto de el, promițându-i că vor organiza împreună o flotă în Marea Neagră și apoi dându-l cu flit, Klaus Iohannis nu e deloc supărat. Președintele a dezvăluit că a fost vorba, de fapt, de o neînțelegere
18 iunie 2016
Îl susţinem pe Ponta: Engleza lui Băsescu a băgat flota română în ceaţă!
Deşi toată lumea ştie că suntem doar băsişti în Academie, de data asta ne vedem nevoiţi să recunoaştem: Ponta are dreptate! E clar că i s-a înceţoşat gândirea economică din cauza accentului englezo-marinăresc al Preşedintelui.
16 iulie 2014
Să-l suspendăm pe Al Capone
Chiar dacă găselniţa electorală a lui "Să trăiţi bine!" a ajuns de mult miştocărie populară şi haz de necaz, din Băsescu se trăieşte, totuşi, excelent. Nulităţi bune de gură au salarii uriaşe p ...
24 august 2013
Social
Battleshit: Băsescu și Rihanna vs Floriani Bichiri
Să vezi un film prost și să-l înțelegi e o artă. Îmi spun asta ca să nu-mi pară rău de faptul că mi-am consumat aproape două ore din viață la un film cu Rihanna. E vorba de Battleship, și mai mult ca ...
07 august 2012
Cultură
10 lucruri mult mai grave care i se puteau întâmpla lui Băse în carieră
Băsescu nu trebuie să fie supărat că a fost suspendat, din simplul motiv că știe din 2007 cum să stea într-o rână. Să privească cu optimism spre viitor, așa șontâc cum poate, și să se bucure de faptul ...
07 iulie 2012
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare