Sorin Oprescu şi parandărătul de la miezul nopţii
Ocupat până peste cap cu treburile Capitalei, pe care o păstoreşte de mai bine de şapte ani, Sorin Oprescu n-avea săracul, toată ziulica, nici măcar timp să răsufle, darămite să ia şpagă. Aşa că o lua noaptea, pe principiul baladesc “Ziua ce nu lua, prăduia noaptea”. Şi chiar atunci şi-au găsit, drăgăliţă Doamne, să vină procurorii DNA peste el, să-l prinză în flagrant, pe când îndesa în buzunare mititica sumă de 25.000 de euro. Suma era, probabil, doar un antreu, o măslină, un ghiudem, o atenţie, la o masă mai bogată, pe care însă edilul n-a mai apucat s-o înfulece. Că şi procurorii ăştia haini mai sunt, domnule! În noaptea de sâmbătă spre duminică, în loc să stea cu familia, cu prietenii, la un chef, la o chindie, la o ceva, acolo, ei pândesc să vadă pe cine mai jupoaie primarele de bani.
06 septembrie 2015
Actualitate
Nu există-n lumea asta frate ca al meu!
Uitând vechea zicală românească potrivit căreia „Ţiganu-i ţigan şi-n ziua de Paşte”, frăţiorul prezidenţial Mircea s-a gândit să facă şi el o faptă creştinească şi să boteze un copil. Ar fi putut bote ...
31 mai 2014
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare