Cumpără-ți un taragot și-i dai legii peste bot
Că în România legea e o barieră pe sub care se strecoară șacalii, peste care sar leii și în fața căreia se opresc doar boii, se știe prea bine, dar parcă niciodată discrepanțele în domeniul aplicării ei n-au fost atât de mari. Am ajuns de-a dreptul ca-n Roma antică, unde pentru săvârșirea aceleiași fapte, aplicarea unui par în cap, să zicem, agresorul, dacă era plebeu, era imediat scurtat de cap, în vreme ce, dacă era patrician, era rugat frumos să-i mai ardă victimei un par, că unul singur era sub onoarea și demnitatea lui de nobil. Așa și la noi: dacă tu, cetățean obișnuit, dai cu mașina peste un alt cetățean, îți iei pușcărie de nu poți duce. Dacă te mai prinde și băut la volan, mai ai și-un ”master” asigurat la Jilava. Dar, dacă ești mare mahăr prin Poliția Rutieră sau artist celebru, nimeni nu se atinge de tine.
06 august 2015
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare