Revista Tresei: Urmașii lui Vâlcov își ascund tablourile-n Buget
Activitatea Palatului Cotroceni s-a tabloidizat – singurele lucruri pe care le mai aflăm cu privire la ce mai face și pe unde ne mai umblă Președintele, este despre cum se îmbracă nevastă-sa. Nu este de mirare că România este condusă cu picioarele. De la Cotroceni, cu ale celor mai frumoși genunchi din țară (cinste cui îi poartă!), de la Victoria cu cel al genunchiului operat încrucișat la “Stambul, iar de la Senat cu cel operat și în urmă cu 9 ani. Și Călin Popoescu Motocicleanu a fost operat de urgență la genunchiul stâng. I-o fi trimis vreun coleg de-al lui Uncheșelu hârtie să-și facă analizele pe activitatea prestată până acum. Atât Ponta, cât și Tăriceanu sunt suspect de accidentați la piciorul stâng, cel cu care s-au muncit cel mai mult să gândească.
27 iulie 2015
Actualitate
Procuror DNA: ”Pe Ponta nu-l testăm cu detectorul de minciuni, că ni le-ar strica pe toate”
După ce fostul ministru cu colecții de artă prin toate cimitirele oltenești, Darius Vâlcov, a picat testul cu detectorul de minciuni, politicienii sunt foarte îngrijorați. Este prima oară când acest instrument este folosit împotriva lor și ei se tem că minciunile le vor fi date în vileag în fața anchetatorilor. Pe de altă parte, procurorii DNA sunt foarte optimiști, estimând că astfel vor dovedi mai repede vinovăția celor acuzați de corupție.
22 mai 2015
Ca să-i ajute pe procurori, țăranii din Olt vor scrie pe cruci și numele pictorilor!
La ora când citiți aceste rânduri, procurorii DNA au dezhumat, probabil, deja vreo două cimitire în Olt, în încercarea de a găsi restul colecției de artă a lui Darius Vâlcov, iar întreaga Europă e cu ochii pe noi. Confrații din Uniunea Europeană se întreabă, desigur, ce caută o țară unde senatorii corupți sunt dați cu mir, să scape de pușcărie și tablourile sunt îngropate în cavouri în Europa și de ce naiba n-a rămas ea acolo unde trebuia să stea, adică în Africa și în Evul Mediu?
28 martie 2015
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare