Daniel Ghiță: ”Am un mesaj pentru conducătorii României: nu vă mai bateți joc de poporul român, l-ați umilit destul!”
De câteva zile, de când s-a anunțat înființarea ”Patrulei lui Vlad Țepeș”, toată lumea s-a inflamat. Unii abia așteaptă să vină patrula și să-i scape de ciocoi, că domnul Dan (Diaconescu) n-a reușit, alții (sau altele) se indignează pe Facebook că o să vină patrula și-o să-i sperie pe dragii lor imigranți, iar ei n-o să mai aibă pe cine primi cu ștrudele calde în Vamă la Nădlac, în vreme ce alții, care se știu cu musca pe căciulă, își scuipă-n sân c-au înviat legionarii lui Codreanu și își fac deja bagajele să plece din țară, după conturile alea grase din Elveția. Noi n-am știut ce să credem, așa că am zis să aflăm direct de la sursă cum stă treaba cu patrula asta, luându-i un interviu în exclusivitate chiar conducătorului ei, Daniel Ghiță.
26 ianuarie 2016
Politic
Cu piept de fier şi sufletul de crin, noi patrulăm prin spaţiul carpatin
Vreţi să fiţi şi voi Români adevăraţi? Patrulaţi, patrulaţi, patrulaţi!
24 ianuarie 2016
Să vină pompierii, Congresul să-l închidă!
De când cu tragedia de la Colectiv, inspectorii ISU și-au cusut buzunarele, plângând cu șapte rânduri de lacrimi după șpaga lor, și au început, în sfârșit, după atâția ani, să-și facă meseria pentru care îi plătim noi (că aia pentru care îi plăteau alții s-a cam desființat). Niciun local nu rămâne necontrolat, niciun patron care n-are absolut toate formele în regulă nu e neamendat, niciun club unde se ascultă muzică satanistă nu scapă neînchis. În goana lor după respectarea cu strictețe a legii, băieții de la Situații de Urgență au anunțat că vor face astăzi un control și la Sala ”Nicolae Titulescu”, de la Romexpo, unde urmează să se desfășoare primul congres al Partidului România Unită.
Social
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare