Mofturi, moaște și mandale
Religia a devenit ,din ce observ, un cuvânt cheie preponderent revoltător. La auzul cuvântului (sau cititul) vedem cozi la moaște și grămezi de babe cu batic în cap. De parcă ortodoxismul ar singurul cult. Poate cel mult ne mai gândim la arabi și cruciade. Observam mirajul care a dat în brânci clasele medii, mai nou înfăptuitoare de yoga și discutători despre Nirvana.
16 februarie 2016
Social
Nimic pentru Culte, totul pentru culți
Deși Voltaire spunea că ”religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost”, la noi lucrurile s-au întâmplat altfel, cel puțin imediat după Revoluție. La noi, deși primul ticălos – cu voia dumneavoastră și ultimul pe listă, Ion Iliescu – s-a întâlnit cu milioane de proști, care l-au și votat, el n-a avut nicio treabă cu religia. Dimpotrivă, la mitingurile FSN nu prea vedeai sobor de preoți și Iliescu cred că și-ar fi înghițit limba dacă i-ar fi șoptit consilierii să declare că e român verde și ortodox. Abia Năstase a fost primul ticălos care și-a dat seama că religia e un instrument de prostit proștii mai bun decât orice zâmbet împrejur. Și, odată cu venirea la butoane, după răposatul Teoctist, a talentatului manager Daniel, a realizat și Biserica imensul potențial pe care l-ar putea dobândi prin încuscrirea cu politicienii.
07 decembrie 2015
Actualitate
Maria Grapini, supărată că Ponta vrea o relaţie bună doar cu cultele, nu şi cu incultele!
Recenta declaraţie a lui Victor Ponta, potrivit căreia el doreşte să aibă o relaţie bună cu toate cultele şi cu toată mass-media, a generat numeroase acuzaţii de ipocrizie, dar nu doar atât.
18 august 2014
Politic
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare