Codrin Ștefănescu, dat afară de la Antena 3 pentru că risca să mănânce singur tot rahatul de la bufet!
Scandalul iscat aseară în studioul Antenei 3, între Dana Grecu și Codrin Ștefănescu, a fost pus de unii pe seama faptului că postul lui Felix Varanul a întors armele, trecând de partea poporului gânditor, după ce domnul Voiculescu și-a dat seama ce țeapă i-a tras Dragnea cu grațierea. Ei susțin că, de două săptămâni, vedetele postului n-au mai pus limbile, ci doar flegmele pe cei pe care îi periau de obicei, în speță pe pesedei, iar alungarea lui Codrin din emisiune a fost doar apogeul acestui conflict între reptile.
21 februarie 2017
Vedete
Milioane de români promit să viziteze Casa Poporului, cu speranţa că aceasta se va scufunda mai repede
Mai zilele trecute, specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene anunţau că, potrivit calculelor lor, măgăoaia construită de Ceauşescu pentru adevăraţii săi urmaşi din Parlament se scufundă cu şase milimetri pe an. Deşi faptul e inexplicabil, s-au emis câteva ipoteze. Astfel, savanţii britanici au presupus că scufundarea ar fi cauzată de faptul că în prezent sunt 588 de parlamentari, deci de două ori mai mult decât decisese poporul. De asemenea, majoritatea parlamentarilor sosesc la serviciu cu pleoapele grele de somn şi, deşi au burţile deja pline, nu refuză şi un prânz copios la bufet, pe motiv că mâncarea e mai ieftină decât la cantina săracilor şi două bătăi strică, dar două mâncăruri, nu.
30 decembrie 2014
Actualitate
Cristian Pârvulescu: „De obicei, la alegeri fură mai bine cei care sunt la guvernare!“
Cristian Pârvulescu este profesor, politolog şi analist politic, fiind nelipsit de la dezbaterile televizate din ultimii ani, fapt care i-a determinat pe mulţi să-l includă printre „tonomate“. Că preş ...
30 mai 2012
Interviu
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare