Belgia

Allahu akbar are ajutor social!

Teroriștii care au promovat cu grenade de mână și AKM-uri religia păcii la Bruxelles și Paris erau furajați de statele debile cu ajutoare sociale generoase. Este citat exemplul lui Salah Abdeslam, unul dintre supraviețuitorii atentatelor din Belgia, care a încasat 19.000 de euro pomană de la stat, ultima plată fiind făcută cu vreo 3 săptămâni înaintea atacurilor.

James Bond, făcut ca la Nufărul cu unghiera și lacul de unghii

În vreme ce arabii fac auto-aprindere în gări și aeroporturi luând cu ei la Allah sute de oameni nevinovați, liderii europeni, în frunte cu tandemul bielă-manivelă franco – german Merkel-Hollande, fac scurtă la gură invitând refugiații să adaste pe plaiul european. Și în timp ce exploziile au devenit parte integrantă a decorului sonor din marile metropole, pe muțește, legislația care permite statelor să impună un control sever al libertăților cetățenești ocupă agenda guvernelor în aplauzele furtunoase ale cetățenilor terorizați.

Cum se va schimba Europa, pentru a-i îmbuna pe musulmani?

După ce italienii au îmbrăcat statuile nude de la Vatican, iar nemții fac garnituri de tren special pentru femei, cum numai în Arabia Saudită mai găsești, Europa depune tot mai multe eforturi pentru a se integra multicultural în lumea islamică (sau parcă era invers?) și a-i calma pe băieții cu dinamita. În imaginile următoare vă prezentăm câteva dintre propunerile noastre în acest sens, cu speranța că le văd și ăia de la ISIS și o să ne ocolească pe la unguri.

Doamna UE, jihadiştii cum jură, pe roşu sau pe verde?

Einstein sau Poptămaş – sigur unul dintre ei, dar nu mai ştiu sigur care anume – spunea, cândva: “Două lucruri sunt nemărginite: “Universul şi prostia, deşi în privinţa primului am dubii”. De fapt, citatul corect cred că trebuia să se refere nu la prostie, în general, ci la prostia Occidentului, în special, pentru că şi alţii sunt proşti, dar cel puţin nu se cacă-n drum ca Occidentul, cum se zice din bătrâni. Pentru că îţi trebuie nu o prostie oarecare, banală, ci una supremă, intelectualizată, ca să decizi, cum e pe cale să decidă guvernul belgian, ca migranţii din ţările non-UE şi refugiaţii ce doresc păpică moca în Belgia să semneze o declaraţie de acceptare a valorilor locale.

Dacă e marți, e Belgia. Dar miercuri?

Că marți sunt trei ceasuri rele a fost o vorbă valabilă nu doar pentru Bizanțul cucerit de turci pe 29 mai 1453, ci și pentru America atacată de o mână de fanatici pe 11 septembrie 2001 și pentru Belgia lovită de șoc și groază de mai mulți demenți ieri, 22 martie 2016. Au ce au, pare-se, jihadiștii ăștia cu ziua de marți. Dar se cuvine să ne întrebăm: oare miercuri putem sta liniștiți? Oare joi putem răsufla ușurați? Sau vineri, sâmbătă și duminică putem avea și noi un sfârșit de săptămână care să nu fie și sfârșitul vieții?

Dacă e marți, e Belgia

Astăzi, marți, pentru a treia zi consecutiv, Belgia e o țară paralizată. Nu funcționează transportul în comun, școlile sunt închise, cetățenii sunt îndemnați să stea prin case și să umple Facebook-ul de pisici. În ritmul ăsta, copiii belgieni o să ajungă mai neduși la școală decât confrații lor din Vaslui și să nu vă mire dacă o nouă generație de fani Capatos&Măruță, spălați pe creier și ușor de manipulat, va apărea și la ei. Autoritățile belgiene au anunțat că, de miercuri, lucrurile vor reintra în normal, dar cât de normală mai poate fi o existență trăită cu sabia islamiștilor deasupra capului? Cât de normal mai poți trăi știind, când ieși din casă, să mergi la muncă, la piață, la școală, că acea zi poate fi ultima din viața ta pentru că un descreierat care n-a văzut fofează în viața asta tânjește la 72 de fecioare în Paradisul Profetului?

Lukaku ni l-a arătat pe dracu'. Roşu!

Am întrebat o doamnă, "De ce credeți că jucătorilor Belgiei li se mai spune și "Diavolii Roșii"? Mi-a răspuns simplu: "Nu știu, maică, da' e clar că ăştia nu crede în Dumnezeu!" Păi, da, pentru că noi ...

Belgia, pământ românesc!

Nici dacă mă nășteam cu coviltir în spate nu colindam atâta prin țară. Ca să fur niște râsete, nu alta. Și m-am întors în Sibiu, orașul oamenilor ce-și iubesc primarul, minune pentru care nici Leonida ...