Lăsaţi orice speranţă, voi ce votaţi aici!
Cei ce-şi imaginează că Victor Ponta a fost în stare să croiască planul diabolic de desfiinţare, punct cu punct, a tuturor instituţiilor democratice ale României sunt nişte naivi. Alţii au lucrat pent ...
29 iulie 2012
Social
Geamănul diabolic al societății civile românești
Pesemne există două societăți civile în România: fraierii ăia care o țin langa cu statul de drept și domnia legii, pe de o parte, și băieții deștepți care știu că pot pune mâna pe pârghiile puteri ...
26 iulie 2012
Actualitate
De ce sunt toți politicienii la fel? Teză de doctorat
Mi-au plăcut mereu oamenii care și-au susținut idolii politici cu înverșunare. „Ba al meu e mai corect. Ce zic eu mai, e corect, dom’le. Face și drege. E perfect!”, își spun ei, naivi, crezând că Mesi ...
Fiecare se sinucide cu ce are
Evoluţia din ultimele zile ale lui Traian Băsescu a semănat mai curând cu mersul spre casă al unui chefliu ieşit din cârciumă după prea multe păhărele. Doar că Băsescu, de astă-dată, nu s-a îmbătat cu ...
25 iulie 2012
Roberta Anastase, arma secretă a USL-ului pentru referendum
O mutare de zile mari se pregătește pe piața politică din România. Astfel, pentru a se asigura că și în cazul unui eșec la referendumul din 29 iulie tot vor avea câștig de cauză, eminențele rozalii, c ...
24 iulie 2012
Stiri
Să râdem cu Președintele-Bufon
După ce scăpăm de președintele-jucător, să-l primim cu aplauze pe președintele-bufon, Crin „Paiață” Antonescu, venit special de la Circul de Stat Degeaba pentru a-i face pe toți românii să râdă. Și d ...
21 iulie 2012
Politic
10 lucruri pe care trebuie să le știi despre referendum
1. Urnele de votare vor fi deschise în intervalele orare 07:00-12:00 şi 15:00-24:00, cu o pauză de trei ore pentru hidratare, pomană electorală și sondaje. 2. La trei buletine de vot completate cu ...
19 iulie 2012
Ponta: „Până la referendum mă voi îmbrăca doar de la second-hand”
Pentru a arăta că nu este ca Băsescu, Victor Ponta a declarat că până la referendum va purta doar haine cumpărate de la magazinele de second-hand. Această mențiune apare la câteva zile după ce pre ...
16 iulie 2012
Don Quijote de la manșă
Dacă e un lucru de care nu l-ai putea suspecta pe Traian Băsescu, acela este naivitatea. Fie și numai pornind de la premisa că un marinar are în fiecare port câte-o gagică, este clar că Băsescu știa ...
15 iulie 2012
Avem referendum. Zilnic, orele 8-20. Lunea închis
După ce UE le-a luat lopăţelele şi găletuşele cu care voiau să îngroape democraţia din România la loc cu verdeaţă, guvernanţii au rămas, o vreme, descumpăniţi, cam în genul lui Bute după ce şi-a luat ...
13 iulie 2012
10 dovezi că Băsescu servește România mai bine decât alții
1. „Domnule Băsescu, am o flotă-n ciorbă!” „Imposibil!” 2. Ce îi face Băsescu unei țigănci ca să-i dovedească faptul că e împuțită? Îi fură telefonul. 3. Dacă o jurnalistă se îneacă, ce face Băs ...
Gâdea, șocat că Băsescu nu a lovit copilul plantat de Antena 3 la conferința de presă
În timpul conferinței de presă susținute aseară, Băsescu a fost întrerupt de un copil căruia nu-i păsa defel de discursul președintelui, ci părea că voia doar să admire culorile frumoase de pe coperte ...
12 iulie 2012
Mama lui Ponta nu-i dă voie să se mai joace cu Băse
Victoraș a spus zilele trecute, pe când își scotea nisipul din pemperși, că n-o să mai vorbească niciodată cu Băse pentru că este rău cu el, îi dă bobârnace și nu împarte vaporașele și mașinuțele cân ...
11 iulie 2012
Cum a pregătit Băsescu Palatul Cotroceni pentru venirea lui Antonescu
Deși parlamentarii USL au reușit să treacă suspendarea cu deja faimoasele 256 de voturi, Traian Băsescu a mai avut voie două-trei zile să o ardă prin Cotroceni până când Curtea Constituțională a decis ...
10 iulie 2012
Suntem un stat bolnav. Rahatul plutește
Ne putem raporta la medicină atunci când vrem să tragem o concluzie asupra situației naționale: suferim de gaze, digerăm greu criticile și asta ne balonează, lucru care provoacă o plutire a rahatului ...
08 iulie 2012
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare