Ponta, supărat: ”Nu am reușit să fac rost de autograful domnului Iohannis!”
Deși a petrecut mai bine de trei ore pentru a le da autografe fanilor care i-au cumpărat volumul autobiografic “Pas cu pas”, Klaus Iohannis l-a trecut cu vederea pe un tânăr depresiv.
21 noiembrie 2014
Actualitate
Exclusivitate Academia Cațavencu: un poem al lui Traian Băsescu, cu autograf!
După cum știți, Traian Băsescu e și un poet sensibil, care nu plânge doar din dragoste de Stolojan, după ce inițial îl iubise oral și porno în transmisie directă. La fel cum mulți cititori inteligenți cunosc bine: noi suntem băsiști înveterați, în frunte cu liderul Spartakus. El mai bea din când în când pe banii lui Băsescu la Cotroceni, iar de la ultimul eveniment s-a întors cu un poem băsist, pătruns de fior pesimist.
07 octombrie 2014
Social
Krem a agresat un fan pentru că mă-sa nu avea cratimă
Cunoscut în România pentru simplul fapt că și-a dat seama că unele cuvinte, precum „mă-ta”, au cratimă, cantautorul Krem a agresat un fan din Slobozia pe motiv că mă-sa n-avea cratimă. Conform ...
17 septembrie 2012
Vedete
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare