După modelul romilor, românii vor avea doi președinți
După ce romii au ales să fie reprezentați de doi regi, încoronând atât fiul cel mare, Dorin, cât și pe cel mic, Daniel, politicienii români consideră această abordare ca fiind plauzibilă și pentru fun ...
24 august 2013
Politic
10 schimbări elementare în România președintelui Gâdea
1. După ce Mihai Gâdea va câștiga alegerile prezidențiale, ca reprezentat al Partidului Conservator Român (PCR), postul Antena 3 va lua locul TVR-ului și se va desființa automat radioul „Antena Satelo ...
06 iunie 2013
Actualitate
Ioan Becali va ajunge președinte
Și nu glumesc. Ăsta-i adevărul, trist, dar adevărat. Nu-mi amintesc cine a spus-o, dar poporul votează omul care-i reprezintă, președintele care are câte puțin din fiecare. L-am avut pe Iliescu președ ...
22 mai 2013
Pr. Adrian Dancă: Demisia sau, mai bine zis, retragerea lui Benedict al XVI-lea nu are egal în istorie
Obișnuiți în ultima vreme cu demisionari și suspendați, ortodocși de la natură și mai catolici decât papa din fire, iată că românii au fost și ei, la rându-le cu Planeta, ȘOCAȚI de anunțul Papei Bened ...
13 martie 2013
Interviu
Ce spun vedetele de la noi despre conclavul de alegere a noului Papă
Astăzi este prima zi a conclavului în care se va alege noul Papă, conducătorul Bisericii Catolice și concurentul patriarhilor Dănuț și Chiril I la numărul de cruci de aur purtate la gât. Un astfel de ...
12 martie 2013
Adevăratul motiv al tensiunilor româno-ungare
Dacă ai întreba omul de pe stradă de ce se ceartă guvernanții din România și Ungaria, probabil ți-ar spune că la mijloc e autonomia secuilor. Mă rog, tot omul de pe stradă îți spune că , că vine sfârș ...
11 martie 2013
Featured home 2
Italia, această Românie ceva mai mare
În zilele în care încă ne tot dăm de ceasul morții să demonstrăm că România este altfel (vezi cartea lui Lucian Boia), un fel de stat parașutat cumva dintr-o lume paralelă în Uniunea Europeană, it ...
27 februarie 2013
Iulian Crăciun: „Dreapta nu are altă soluţie viabila decât să se unească!”
Învins la parlamentarele de anul trecut nu de „şoşonarii” care s-au înghesuit să-l voteze pe Dan Voiculescu, ci de indecişii care au preferat să stea în casă, fie şi cu riscul de a se lăsa repreze ...
05 februarie 2013
Șocant! Un om viu a votat în Teleorman
Membrii unei secții de votare din comuna Băbăița, județul Teleorman, sunt în stare de șoc: la alegerile de astăzi pentru funcția de președinte al Consiliului Județean ei au văzut un om viu, venit ...
03 februarie 2013
Stiri
Deschide, gropare, mormântul! Sunt alegeri în Teleorman...
În Teleorman, a început scrutinul pentru conducerea Consiliului Judeţean. Alegătorii, mobilizaţi cum se cuvine încă de vara trecută (vezi foto), anunţă o prezenţa masivă la urne. Imnul zilei este cele ...
SENZAȚIONAL! Liviu Dragnea scoate morții vii la deszăpezire
Sătul de bâlbâielile lui Herr Șova și ale CNADR legate de deszăpezire, Liviu Dragnea a luat o decizie istorică: acesta le-a ordonat tuturor morților și zombilor din subordine să iasă la deszăpezit. Gu ...
25 ianuarie 2013
Monica Macovei: „Motivul pentru care 60% dintre români n-au votat e că partidele au toate aceleaşi practici şi metehne!”
Pentru vuvuzeii lui Felix, e „procuroare ceauşistă”. Pentru cei care încă mai cred în valorile autentice ale dreptei, e un exemplu de verticalitate într-o ţară unde opinia generală e că, dacă eşti fem ...
08 ianuarie 2013
FOTO! Noile scaune din Parlamentul României!
Pentru că sunt mai puține scaune decât parlamentari și trebuie cumpărate scaune noi, iată propunerile AC pentru design-ul scaunelor suplimentare! ...
14 decembrie 2012
Featured home
CE NE VA ADUCE DIN 2013 NOUA GUVERNARE USL: Belşug de alocaţii, desfrâu de indemnizaţii...
Fiecare mămică va primi, ca indemnizaţie, un cărucior de bancnote, bani care le vor ajunge la fix ca să le cumpere micuţuilor câte o suzetă chinezească la gura a doua. ...
13 decembrie 2012
Postere pentru dulapul tau
Puşcăria Poporului
După cum probabil ştiţi, avem cel mai penal Parlament din istoria parlamentelor lumii. Din noul legislativ fac parte doi condamnaţi definitiv, 15 trimişi în judecată şi cinci cercetaţi penal. Un s ...
12 decembrie 2012
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare