Cercetătorii britanici zguduie din temelii una dintre tradițiile seculare ale românilor: spartul semințelor poate cauza orbire. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători britanici în urma unui studiu efectuat pe perioada verii în București. Studiul cu pricina vizează efectele pe termen scurt, mediu și lung ale ronțăitului de semințe. Timp de aproximativ două luni, cercetătorii britanici au colindat străzile Capitalei în căutare de subiecți. Și n-au căutat mult. Printre subiecții participanți la experimentele oamenilor de știință s-au numărat microbiști, muncitori, oameni ieșiți la plimbare în parc, cocalari din spatele blocului și intelectuali.
Primul efect observat de cercetătorii britanici a fost înnegrirea unghiilor și a dinților. Faza a doua se manifestă prin crăparea buricelor degetelor, buzelor, usturime și incapacitatea de a te opri din spart semințe. Faza finală o reprezintă orbirea.
Cum au ajuns
Cercetătorii britanici îndeamnă toți cetățenii spărgători de semințe să renunțe la acest obicei până nu e prea târziu și nu intervine orbirea permanentă. Astfel, soluția propusă de oamenii de știință este masturbarea. Atunci când îți vine pofta de semințe, te masturbezi. Cazurile de orbire din masturbare sunt în limita acceptabilă, mai susțin cercetătorii.