Am citit în Evenimentul zilei un articol lacrimogen despre suferinţele ţiganilor plecaţi din România să vadă Parisul şi, probabil, să evalueze cam câte chintale de fier vechi ar scoate din turnul ăla mai înalt decât toate turlele lor la un loc. Mai că mi-a dat o lacrimă citind despre suferinţele acestor oameni ajunşi în băjenie pentru că nu mai aveau condiţii de trai (adică nu prea mai era nimic de furat din curţile rumînilor şi nici din cerşeală nu mai ieşea mare lucru), dar care, ajunşi în Franţa, s-au pomenit în nişte condiţii „şi mai groaznice”. Băi, nenea jurnalistu’, păi matale ştii ce însemnează condiţii groaznice pentru şatrele alea care se împuiază ca paramecii la marginea Parisului? Însemnează să-i bagi într-un cartier de oameni civilizaţi, la bloc, să le expulzezi iapa din sufragerie, să-i pui să facă cunoştinţă cu apa şi săpunul şi să-i trimeţi la şcoală, să înveţe şi ei o meserie ca să muncească în viaţă, mânca-ceas, nu să scuipe seminţe şi să-ntinză mâna!