Oficialii Steaua/FCSB au hotărât să schimbe echipamentul echipei pentru sezonul următor. D-aia joacă prost, nu-s în trend. Și schimbarea asta de izmene are câteva părți bune. În primul rând conducerea vrea să se-mpace cu suporterii printr-un echipament care să imite ținuta steliștilor care au câștigat Cupa Campionilor. Evident că un suporter adevărat, ăla care-și tatuează sigla echipei pe sfârcuri și care bate juma’ de autobuz pentru echipa favorită, va spune: “bă, joacă precum niște gloabe, dar măcar sunt îmbrăcați frumos!”. De fapt, asta-i singura parte bună a noului echipament. Reamintește de un moment frumos din istoria clubului din Ghencea: când jucau fotbal. Altfel e doar o cârpă modernă care absoarbe transpirația și (probabil) o transformă-n mici petale de trandafiri, dar incapabilă să provoace talent. Unde mai pui că are și o siglă oribilă pe piept. Știm deja, opera celebrului artist Gigi Caravaggio. Acum, dacă mă gândesc mai bine, noile tricouri nu înseamnă nimic. Practic oficialii Steaua/FCSB mai sug niște bani pe seama unui eveniment pentru care n-au nici măcar un merit. E ca și cum ciobanul Ghiță ar vinde brânză ca pe vremea lui Decebal. N-are rețeta, dar are marketing-ul. Ăsta e încă un semn clar că Gigi o duce prost cu banii. Și încă o dovadă clară că se trăiește prost din scris cărți. Altfel Cărtărescu era de mult patron la Steaua.
Hrana pentru caini si pisici livrata gratuit direct acasa
Loading...
Alti cititori au fost interesati si de
-
07 octombrie 2023
-
05 septembrie 2023
-
29 iulie 2023
ADS ProfitShare
Comentarii
X
Raspunde lui
(
)
+
Aboneaza-te la newsletter
Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.