Noroc cu Oana Zăvoranu! De n-ar fi fost ea să pupe morţii prin cimitire şi să danseze cu broaştele şi cu şerpii prin cavouri, n-am fi aflat în veci care e cauza nefericirii acestui neam. De-acum e clar, ca globul de cristal al Melissei sau al Melindei, dracu’ să le pieptene, că mereu le încurc: suntem vrăjiţi, deocheaţi, blestemaţi, avem cununiile legate şi de-asta nu ne lipim şi noi de un PIB mai mare, de un export care să ne bage în erecţie balanţa comercială sau de o creştere economică frumoasă şi tânără cum şi-au tras şmecherii ăia de chinezi ori de sud-americani!
Nu e vina noastră deci. Noi muncim mult, suntem buni, nu furăm şi nu tăiem frunză la câini, dar ne apasă o pedeapsă veche de vreo 22 de ani, încă din vremea în care ne-am năpustit ca chiorii să votăm în Duminica Orbului şi-am dat de dracu’. Altfel ar fi stat situaţiunea dacă luptau Pepe şi Zăvo pe baricada de la Inter şi nu pe canapelele lui Măruţă şi Capatos! Măcar prin ’92 şi tot era bine să se fi certat Mărioara cu fiica ei zăludă, am fi câştigat timp preţios să înţelegem cum stăm cu norocu’ şi cu ghiocu’, dar n-a fost să fie, prin urmare, iată-ne, azi, aşteptând ca proştii să ni se arate, măcar la ceas de seară, nişte aşi într-ale politicii care să ne scape de careul juveţilor adunaţi cu mână proastă prin Parlament şi prin guverne.
Suntem vrăjiţi sau blestemaţi, cum ziceam. Ne-a fermecat întâi Activistul cu zâmbet larg, apoi ne-a dat Ţapul ceasul speranţei peste cap şi de vreo unşpe’ ani încoace tot intrăm la apă sub comanda Marinarului. Când trăieşti în ţara unde se trezesc pensionarii ca zombii să prindă cinci tigăi la preţ redus, până şi băieţii de Dorobanţi oftează a nefericire, oricât de des şi-ar înfige andreaua în păpuşile întinse pe mesele din Bamboo sau din Fratelli. Avem nevoie de o şedinţă de spiritism să înviem morţii din ’89, măcar ei să ne aducă aminte de ce-am ieşit atunci în stradă, dacă tot ne-a luat Dumnezeu minţile şi-am ajuns să punem botul la vrăjeala ieftină cu care ne vând ăştia o viaţă aşa de scumpă.
Noroc cu Zăvo, trăiască Mărioara! Revoluţia viitoare ne va prinde pregătiţi să luptăm ca niciodată până acum: cu rugul aprins, gata s-o ardem pe fiica fiicei mamei Omida, pârjolind CC-ul din Chitila şi aruncând caii de la ferestrele palatelor ţigăneşti. După care ne vom retrage în faţa micilor ecrane şi, vreme de alţi douăzeci de ani, vom ofta ca proştii, dând vina pe blesteme şi pe şerpii din cauza cărora n-am avut noroc.
