„Eu, ca stat, îi dau venitul minim garantat, iar omul are Mercedes la poartă”. Afirmația fără echivoc aparține Ministrului Muncii, mai exact spus al nemuncii, Dragoș Pâslaru. Într-un interviu acordat platformei Republica.ro condimentat cu rumeguș birocratic din care nu se înțelege mare lucru, dl ministru reușește să transmită ideea profund greșit că domnia sa, adică statul, ar da ceva cuiva. Probabil că la școala de tehnocrați nu s-a predat lecția în care viitorilor miniștrii li se explică faptul că nu există bani ai guvernului, există bani ai contribuabililor. Guvernul nu dă nimic pentru că nu are nimic. El doar administrează ceea ce ia de la contribuabil de bună voie sau forțat. Așa că dl tehnocrat ar trebui să reformuleze astfel: „Contribuabilul dă venitul minim garantat iar omul are Mercedes la poartă”. Vedeți? Este că sună aiurea? Da, sună pentru că ministrul nu numai că a rostit dar a și gândit ideea că banii pentru ajutoare sociale nu vin de la oamenii care-i produc, ci de la stat. Adică de la mine, ministru.

Cu o asemenea gândire bolnavă oricât de tehnocrat ai fi nu vei reuși niciodată să spargi cutuma despre statul tătuc, care-i băiat bun și ne dă și nouă câte ceva.  Logica aceasta și mentalitatea greșită din care ea izvorăște sunt la baza dezastrului care ne înconjoară. Băgând mâna până la cot în veniturile oamenilor, statul își ia pentru sine mai mult de jumătate sub pretextul că oferă niște servicii. Tu, cetățeanul, nu ești în stare să ți le asiguri și vine o structură abstractă dotată cu personal ales pe criterii de popularitate(aleșii nației) și cumetrie (piloșii și paraziții din administrația locală și centrală), care contra acestor taxe îți dau ce-ți trebuie. De fapt statul nu-ți dă nimic și tu, contribuabilul, plătești dublu sau triplu pentru a beneficia totuși de aceste servicii pentru care ai fost taxat deja.

Statul are însă mare grijă să asigure câte ceva, mai mult în bătaie de joc ce-i drept, unor cetățeni care nu contribuie, dintr-un motiv sau altul, la pușculiță. Ăstora dl ministru le spune că le dă el, adică statul, ajutoare și pomeni. Dar nu din leafa lui de 150 de milioane lei vechi, ci din impozitele de la cetățeni. Și, ca să respectăm adevărul istoric, și din impozitele aferente veniturilor de 10.000 de euro lunar pe care dl tehnocrat le făcea pe vremea când era civil. Deci statul este alfa și omega iar statul trebuie să existe pentru a lua banii de la cei care-i produc și a-i da, în numele lui și la bunul lui plac, celor care nu produc.

În cifre situația este foarte plastic prezentată de Republica.ro:

„În România, în 2015, un număr de 5,84 milioane de persoane au beneficiat de șapte tipuri de asistență socială – ajutor pentru încălzirea locuinței, alocații de stat pentru copii, alocații pentru susținerea familiei, drepturi pentru persoane cu handicap, plăți pentru ajutoare sociale, indemnizații pentru creșterea copilului, alocații de plasament, potrivit unor statistici de la Ministerul Muncii. În total, anul trecut, pentru cele șapte tipuri de asistență socială a fost plătită o sumă de 9,43 miliarde de lei, reprezentând 1,33% din PIB. În România există cinci milioane de pensionari, precum și circa 600.000 de oameni care își caută de muncă, fie ca sunt în șomaj, fie că sunt în zona gri, adică au ieșit din evidențe”.

Judecând după aceste cifre Ministerul Muncii se ocupă în mare parte de cei care nu muncesc pe banii celor care muncesc. Iar dl tehnocrat vorbește cu patos despre funcționarea acestui mamut instituțional ilogic care împarte prada de război. În loc să discute despre o altă viziune în materie de protecție socială și să se ocupe mai de grabă de rentabilizarea salariului ca mijloc cinstit de existență, domnia sa explică cum dă ajutoare sociale cetățenilor cu Mercedes. Nu e nicio diferență între acest discurs și vorbele goale mestecate de politicieni în campaniile electorale.

Când te freacă grija de ajutoare sociale dar nu-ți pui problema că salariul mediu în România are putere redusă de cumpărare iar cu salariul minim mori de foame nu te poți numi ministrul muncii. Ar fi fost interesant să aflăm despre un proiect cu privire la salariul minim la care statul nu ia nici un impozit. Sau despre deducerile fiscale aplicate entităților care organizează instituții pentru protecția socială. Cum ar suna ca statul să impună taxarea afacerilor Bisericii și să-i acorde deducere fiscală de până la 100% dacă construiește și administrează un adăpost pentru săraci sau o cantină socială? E greu să gândești altfel decât în tiparele când ajungi în guvern de la școala de tehnocrați. Căci ce alt ceva este un tehnocrat decât un politician sub acoperire?