Tocmai pe când se bucurau și ei că AMR-ul lui papa Voiculescu scade mai ceva ca prețul petrolului, băieții veseli de la Antena 3 s-au pomenit, în seara asta, cu portăreii ANAF-ului pe cap. Era și firesc, veți spune că, lipsiți de un Diaconu care să-i apere, gudureii și vuvuzeii de la A3 să fie popiți rapid, dar chiar nimeni nu se aștepta ca acest lucru să aibă loc chiar așa de rapid. La ora când scriu aceste rânduri, probabil că în Băneasa e deja inundație, de la șiroaiele de lacrimi vărsate de Gâdea, Badea, Ciuvică, Ursu, Dana Grecu și alți domni curajoși.
Nimeni nu știe încotro se vor îndrepta tonomatele, de acum înainte, dar e cert că vor fi evacuate din actualul sediu, luat de domnul Voiculescu (la mulți ani, domnu Felix!) prin japcă de la stat. Deja angajații au început să-și adune lucrușoarele: Gâdea a fost văzut ieșind din sediu cu două buci de burete în mărime naturală, Badea își strângea de zor șpagatul și măsuța cu ziare, Ursu își ungea lanțul, să nu ruginească și se pregătea, potrivit tradiției, să iasă la plimbare, iar Ciuvică și Dana Grecu își puneau, frumos, cămășile de forță pe portmantou.
Deși conducerea postului nu a anunțat încă de unde va transmite în continuare, au fost deja primite mai multe oferte. Una vine din partea închisorii Jilava, unde se află domiciliat patronul neoficial al postului, Dan Voiculescu: ”Ne-am gândit că o să le fie mai bine aici, în loc să vină în fiecare săptămână la pupător… pardon, la vorbitor, să stea permanent aici. Îi vede domnul Voiculescu de aproape, le mai dă un sfat, o indicație și, oricum, la câte șantaje au făcut, n-ar fi exclus ca Gâdea și colegii lui să se mute definitiv la noi”, au declarat surse bine informate din penitenciar. Însă pușcăria are o concurență puternică, în groapa de gunoi de la Glina: ”Nici nu ne gândim să nu vină Antena 3 la noi, oricum ne sunt datori. Numai gândiți-vă la câte gunoaie au adus ei în emisuni, de ne-au pus pe drumuri. Pe când așa, dacă aduc gunoaiele direct aici ne scutesc și pe noi de un efort și, în plus, atât prezentatorii, cât și invitații se vor simți cu adevărat în elementul lor. Ne gândim chiar să punem o pancartă mare, la intrarea în locul de colectare, Antena 3 e aici!”, a precizat un gunoier, care a recunoscut că așteaptă de multă vreme să fie coleg cu Mircea Badea.
”Este adevărat, am primit multe dovezi de apreciere, oamenii ne invită peste tot să transmitem de la ei, iar asta arată cât de mult ne iubesc românii, a precizat Mihai Gâdea, care a ținut să-i asigure pe telespectatorii fideli ai postului: ”Antena 3 a fost, este și va rămâne un canal adevărat. Și fiindcă este un canal, nu contează neapărat de unde transmitem, important este să fim racordați la o vidanjă”.
Maria
19 februarie 2016 9:51Acum castiguri pentru toti! Oferta exceptionala de lucru la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision! Va asteptam urgent in aceasta activitate foarte usoara, confortabila si profitabila pentru oricine! Cereti acum mai multe detalii la adresa de email strugarudumitrugmail.com
raspunde comentariuluiStoian Gheorghe
16 februarie 2016 9:26Ati uitat-o pe "stimabila" Dna Firea cu vechi "state" de serviu pe la "antene" ! Cand va fi primarata la "cucuiata din vale", ca la Bucuresti n-apuca !, le ofera o statie de emisie-receptie, cu tuburi electronice, de pe un tanc sovietic vechi !
raspunde comentariuluiBaba Roza
15 februarie 2016 21:37HAI BA, LASATI CATERINKA.SI IN CAZUL IN CARE E SA SE INTAMPLE IMPOSIBILUL, ARE GRIJA MIHALACHE...
raspunde comentariuluilinus
17 februarie 2016 13:50Mihalache, sau "ambasadele" citeste "agenturili" ?Nu-si lasa aia vuvuzelele. Dispare una, apar altele. Presa libera ? Haida de.
kiril
15 februarie 2016 20:03Cică popa Kiril are la mâna sfântă cu care săvârșește facerile dă minuni, ceas dă 30.000 dă para...Organizăm o danie să-și schimbe și Dănilă Polijot-ul cu ceva mai ca lumea sfântă?
raspunde comentariuluikiril
15 februarie 2016 20:03Cică popa Kiril are la mâna sfântă cu care săvârșește facerile dă minuni, ceas dă 30.000 dă para...Organizăm o danie să-și schimbe și Dănilă Polijot-ul cu ceva mai ca lumea sfântă?
raspunde comentariuluiion
15 februarie 2016 19:55Au ajuns boschetari ! N-au platit chiria la stat de cativa ani ! AUUUUU 1
raspunde comentariuluivictor
15 februarie 2016 19:55Sa inteleg ca se aplica in sfarsit legea? Ma intreb daca eram eu chirias in acele cladiri, in cat timp eram evacuat? Saraci au avut termen doar 2 ani si 5 zile sa se mute.. Aici sigur e mana lui Basescu'....
raspunde comentariuluinicu
15 februarie 2016 19:50Dana Grecu- ''E o afacere 100 cu bani românești'' Oare ce-o să zică Varanu' când va auzi perla? Cu bani românești dinainte de re- pardon, lovitura de stat din 89... Nea Nicu săracu' și împușcat și cu banii luați.
raspunde comentariuluilinus
17 februarie 2016 13:48Ce-a ajuns tara asta...Zicea Stefan cel Mare "Saraca Moldova"... Dac-ar fi stiut ce se va intâmpla in Bucales peste sute de ani, s-ar fi convertit - poate - la islam.Iata cum o adunatura de hahalere hotarasc soarta tarii. Asta pe lânga ambasadorul gay al sua care vine si ne sfatuieste cum sa ne facem trebile de dinlauntru. Ma mir cum de n-a intervenit inca... Ori urmeaza s-o faca cia sau fsb ? Ca si-asa umbla ca la ei acasa.S-a stricat lumea. Raul a ajuns bine, iar binele rau.