Domnule, sunt anumiți bărbați care tot vorbesc despre "curve" cu gura plină, cu ură, cu spume, cu bale, cu capul de pereți, cu încrâncenare și patos. Nu există femeie pe lume despre care, vreodată, un bărbat, sau mai mulți, să nu fi zis "Dă-o mă dreaq de curvă! Aia s-a culcat cu tot orașul!". Evident, am putea presupune că domnul care emite o astfel de părere o știe, o cunoaște, îi e prieten apropiat, rudă, au stat împreună în cămin la facultate sau i-a fost intim, măcar ca să observe că, cel puțin 20 de bucureșteni, clujeni, ieșeni, buzoieni etc au trecut prin patul de reședință al Doamnei. La întrebarea "de unde știi?", 99% din răspunsuri variază pe aceeași temă "păi, am un prieten care a fript-o", "o cunoaște un văr de-al meu care mi-a zis că e penală", "a marcat-o un băiat din liceu care e bun prieten cu un amic de-al meu din Glodeni". Eu n-am auzit niciodată un bărbat zicând " păi, am fost împreună și curva dracu, în tot timpul ăsta, făcea sex pe bani cu alții". Niciun bărbat, niciodată, nu a dat vreun astfel de răspuns. Când vine vorba de etichetat rapid o femeie în "curvă", argumentele și dovezile celor care pun ștampila sunt, în majoritate, că știu ei pe cineva care știe pe altcineva, care o cunoaște pe respectiva și care e convins că e curvă.
99% dintre femeile din România sunt curve pentru că așa a auzit cineva de la un prieten.
Dar, ca să facem un pic de lumină în acest articol, curva e persoana care face sex pe bani, adică prostituata. Ori, nu cred că despre acest gen de femeie vorbesc cei care au stat cu lumânarea la fundul ei, ci despre femeia care "se dă mare" după cum striga un băiat la o fată în curtea școlii "Nu te mai da, fă, mare! Vezi, de-aia ești o curvă!". Răsturnând puțin situația, dacă ar fi să încerc și eu un fel de clasare a diliilor care etichetează fără nici un fel de noimă femeiile în curve, ăștia ar fi de două feluri:
1. Vulpea care nu ajunge la struguri și spune că e curvă.
2. Cel căruia îi dai un deget și vrea să sugă toată mâna, până la cot.
Să mă iertați pentru limbajul licențios, dar atâția bădărani și cretini își fac numărul fără jenă în viața de zi cu zi, dar mai ales pe internet, protejați de un cont de facebook sau twitter, cel mai adesea sub anonimat, încât sunt convinsă că, cel mai potrivit e să vorbești pe limba lor aspră. Dar, să îi luăm pe rând:
1. O mare parte din cei care se grăbesc să pună ștampila de curvă sunt ăia care au vrut, vor și nu se poate. Nu se poate fiindcă femeia nu e interesată. Și cu cât el vrea mai tare, cu atâtea ea e mai indiferentă. Ăștia sunt ca vânzătorii de reviste din tren: trag de tine, se bagă în seamă, le curg balele lângă vârful pantofilor tăi, te invită la cafea, la cină, la castel, îți spun că ești mișto, că îi atragi, că ceva mai tare ca tine n-au văzut de când mă-sa i-a făcut. Sunt libidinoși și invazivi și, cu cât îi refuzi mai tare, cu atât devin mai pasivo-agresivi, până devin de-a dreptul agresivi. Între "ești cea mai jmekeră ființă umană" la "curvo!" e diferență de vreo 10 refuzuri, asta dacă domnul a terminat și liceul, altfel e mai scurt drumul. Ăștia se remarcă prin eforturi teribile, complimente ostentative, apoi, când în sfârșit conștientizează refuzul, devin cei mai mari dușmani ai tăi. Cam același mecanism și cu haterii de pe net: te iubesc dar fiindcă nu se poate (dacă fix în momentul ăsta unii fac atac cerebral, le mulțumesc încă o dată că mă citesc) fac crize de isterie. Nimic nu îl înnebunește mai tare pe cel care etichetează o femeie în curvă ca succesul de care aceasta se bucură. Cu cât este mai sus pe scara socială, mai distantă, mai preocupată de treaba ei, cu atât este mai curvă în viziunea spărgătorilor de semințe decojite.
2. Din a doua categorie sunt cei cu care măcar o dată în viață ai fost politicoasă. Fie că i-ai tolerat, fie că pur și simplu ai acceptat să-i bagi în seamă, se trezesc furioși într-o dimineata că ești totuși o nenorocită, deci o curvă. Că așa fac curvele: te ignoră. În plus, au auzit ei de la niște prieteni că faci sex. Ăștia nu au argument, dar sunt atât de nefericiți, urâți și singuri încât tu sigur ești o curvă. Acestea fiind zise, românul se va crede mereu special și îndreptățit să urască fiindcă toate curvele proaste "are" noroc în viață, numa băieții buni nu. Oricum, ăștia au fost și vor rămâne un indice excepțional de măsurarea succesului: dacă nu îți zic cel puțin 3 "domni" că ești o curvă proastă, nu ești pe drumul cel bun!
Vali
30 aprilie 2016 6:08O femeie adevarata trebuie sa fie - Doamna in sufragerie , bucatareasa in bucatarie , si curva in patul din dormitor....Cum zice si fata asta 99 din ,,barbati'' au pus Curvele in sufragerie , Doamnele in bucatarie .....si Bucataresele in patul din dormitor...Mai Corinuta Sfanta...sunt momente si momente in viata dar barbatul iubeste in general femeiea mai ,,boita si ciufulita ''asa - vorbesc de barbati adevarati nu de ipochimeni purtatori de nadragi...
raspunde comentariuluiVali
30 aprilie 2016 6:07O femeie adevarata trebuie sa fie - Doamna in sufragerie , bucatareasa in bucatarie , si curva in patul din dormitor....Cum zice si fata asta 99 din ,,barbati'' au pus Curvele in sufragerie , Doamnele in bucatarie .....si Bucataresele in patul din dormitor...Mai Corinuta Sfanta...sunt momente si momente in viata dar barbatul iubeste in general femeiea mai ,,boita si ciufulita ''asa - vorbesc de barbati adevarati nu de ipochimeni purtatori de nadragi...
raspunde comentariuluiAlex
28 aprilie 2016 21:52Cine te-a suparat pisi? Lumea e rea n-o baga in seama.
raspunde comentariuluirsss
18 mai 2016 10:21D-zeu e de vină pentru ca IUBESTE PROSTII DE ACEIA A FĂCUT AȘA DE MULȚI PE PAMÂNT.Treaba cu vulpea... este universal valabilă.
Bunicul
28 aprilie 2016 19:23Phuah..In realitate Romanasul normal la cap..nu discutam despre retardati .. e..Romanasul IUBESTE curva bre..Asta daca este sa ne luam dupa ce inseamna cuvantul in realitate..O curva..=sex pe bani..Daca Romanasul nu ar iubii curvele..nu am avea curve..simplul si logic..Apoi spui ca ""Eu n-am auzit niciodată un bărbat zicând " păi, am fost împreună și curva dracu, în tot timpul ăsta, făcea sex pe bani cu alții". """ pai stimabila ..nici nu ai sa auzi..un BARBAT nu publica aventurile lui..Cei pe care ii aduci in discutie ..sunt Retarzi..purtatori de nadragi ect..nici de cum Barbati..ar mai fi inca cateva de adaugat..insa..nu cred ca are rost..Ideea este ca ""Barbatul" sa primeasca inca o noua acuzatie de "marlanie""..si eu ca barbat degeaba incerc sa contest povestile de aici..Ca ..O doamna este intoadeauna mai ""tare'n gura"..ca doar aste una din multele calitati ale Doamnelor..PS Chiar daca stiu ca este un loc glumet..eu ca om in etate..si iubitor de Femeie..incerc a apara ""breasla masculine" de un asemenea ""afront"..
raspunde comentariuluieu
28 aprilie 2016 11:27Si nimic despre acele doamne care trag de barbatul alteia.
raspunde comentariuluirsss
18 mai 2016 10:25........trag de barbatii....și în plus le pun pistolul la tâmpla săracii ca să mearga cu ele FORȚAT ȘI PERICULOS.
eu
28 aprilie 2016 11:33....doamne fara barbat....
Traian Ba...rbatescu
28 aprilie 2016 11:26In mare e bine scris, dar chiar as fi curios cum o caracterizeaza, considera, clasifica d-na autoare pe d-na ?! ...Elena Udrea ?P.S. - prostitutia include si obtinerea altor avantaje, nu doar a banilor in numerar, o pozitie, o diploma, c-mon, stiti si dumneavoastra, ce naiba !
raspunde comentariuluieu
28 aprilie 2016 11:15Tare articolul, dar nimic despre acele doamne care au barbat dar trag de altii.
raspunde comentariului