În iarna lui 1988, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj, am avut parte de un regal de poezie cu actorul Dorel Vişan. În special una în care era vorba despre comportamentul laş al unor iepuri, pe care actorul a terminat-o tunător, cu un deget acuzator întins către sala arhiplină  „iepurilor”! -, mi-a mers la suflet şi m-a impresionat prin conotaţia anti-ceauşistă pe care mi s-a părut că o conţine. „Ce om” – mi-am zis -, „ce caracter şi cât curaj”.

Uitam că am de-a face cu secretarul de partid al Teatrului Naţional Cluj, veşnicul activist „de omenie” din filme, filmuleţe şi scenete, că o mare realizare a lui în epocă a fost să o dea afară din teatru pe marea actriţă Silvia Ghelan, maestra şi colega lui de-o viaţă... Nu mi-aş mai fi amintit de „senatorul melcilor” dacă nu l-aș fi surprins joi seara folosind partea lemnoasă a limbii sale pentru a-l peria zemos pe Victor Viorel Ponta la Antena 3.

“Maestrul” nu este la prima sa abatere gravă de la moralitate. Întotdeauna a declarat, fără să-i tresară muşchiul minimei decențe: „... am fost în fruntea revoluţionarilor clujeni”. „Revoluţia” melcușorului s-a consumat, exact cum a-nceput: în înghesuiala din 22 decembrie 1989 de pe treptele Catedralei ortodoxe, când, inclusiv doi securişti, veniţi cu Doina Cornea pe braţe (domnia sa, săraca, nu avea de unde să ştie din cine e compusă mulţimea aclamatoare de atunci) s-au înscris pe lista „primului comitet revoluţionar”. Despre participarea actorului la o Revoluţie printre gloanţele din 21 decembrie 1989 nu am nici un fel de ştiinţă. Oricum, Legea 42 a făcut şi din domnia sa „revoluţionar”.

În alte intervenții publice, senatorul melcilor a susținut, fără să roşească, că: „cenzura pînă în 89 n-a fost rea, selecta valorile chiar dacă uneori mai exagera… şi acuma ar trebui introdus un control riguros pentru a delimita clar valoarea de nonvaloare...”;  „... eu nu mă feresc s-o spun că regimul comunist n-a fost rău, majoritatea comuniştilor au fost buni, au fost cîţiva şi răi dar…”. Cam în fruntea cărui fel de Revoluţie a fost actorașul în Decembrie 1989: cea de rotaţie a pămîntului sau cea împotriva comunismului?

L-am văzut și auzit pe Vişan, în interpretarea lui Dorel Vişan, cum se plîngea pe Realitatea TV: „...ne ploconim la americani! Care-i deosebirea între americani şi ruşi?! Americani-s cu ceva mai înalţi” şi: „...din păcate uităm să mai fim patrioţi, ne căciulim la Occident şi neglijăm sentimentul naţional, uităm să fim români…”.

Dacă este să mă întrebați de unde atâta decrepitudine morală la alde Vișan, Beligan, Caramitru, Diaconu șamd, răspunsul este simplu: au atins un asemenea grad de megalomanie încât se văd, în continuare, „artiști ai poporului”, ca pe vremuri. După părerea lor, toți sunt proști, numai ei sunt geniali. Și binemerită, doar trebuie să întindă mâna și să li se dea.

Dorel Vişan, 13 noiembrie, Antena 3, pentru Victor Ponta, cu plagiatorul mitoman de faţă: "Caii destinului cunosc drumul, noi ţinem doar hăţurile, ei se duc acolo unde trebuie. Destinul unui preşedinte e unul cosmic, legat de destinul locuitorilor ţării respective. Dacă de 25 de ani vorbim de schimbare şi nu se prea vede, acum trebuie să se vadă. Dacă nu se va vedea nu e bine".

Scârbit, am închis televizorul.