Dacă te uiţi atent la Ponta ai să vezi că nu seamănă nici cu un şoarece de la Disneyland, nici cu un pisic speriat, miorlăind la poarta Cotrocenilor, nici măcar cu un chinezoi dornic să-ţi dea, cu „ţinţi la zeţe mii”, un cuţitaş care curăţă cartofi, desface şuruburi şi pileşte şi unghii. El seamănă, mai curând, cu o şopârlă alunecoasă, singura rămasă în viaţă după ce regnul dinozaurilor comunişti s-a prăpădit. Şopârliţa asta s-a prins de un lucru de care strămoşii săi direcţi, Tyranosaurus Rex (adică Nicolae Ceauşescu) şi Stegosaurus Purpureus (adică Ion Iliescu) n-au avut habar: că Biserica, decât s-o persecuţi, mai bine o cucereşti de partea ta, ea fiind un agent electoral mult mai valoros decât toţi activiştii de partid chinezi la un loc.
De când e premier, Victor-Viorel s-a convertit la cele sfinte mai ceva ca Saul din Tars: n-a mai ciordit un doctorat, n-a mai împins nici măcar o babă pe scări, darămite un procuror peste balustradă, n-a mai preacurvit, c-o luase pe Daciana cu acte, între timp. A devenit, cum zicea şi el, un ortodox desăvârşit. Unde mai pui că a dat Bisericii, prin reprezentantul ei, Persoana Fizică Autorizată (PFA) Daniel, drepturi pe care popii, nici dacă se rugau o sută de ani, în post negru şi cu genunchii pe nuci, nu le-ar fi obţinut.
Ultima milostenie a lui Ponta i-a vizat pe cântăreţii bisericeşti: nişte băieţi isteţi, aproape 20.000 la număr, care erau însă plătiţi ilegal, potrivit Curţii de Conturi, de la bugetul judeţelor. Speriaţi că o să-nfunde puşcăria, tartorii de prin Consiliile Judeţene le-au tăiat finanţarea. Cântăreţii au făcut atunci o mare jelanie şi glasurile lor de cristal au ajuns până-n turnul de fildeş de unde PF Daniel superviza personal lucrările la Catedrală.
A fost suficient, probabil, un telefon dat mireanului Ponta pentru ca problema să se rezolve: o Ordonanţă de Urgenţă emisă pe şest le-a redat drepturile cântăreţilor. Deşi n-au prea multe concerte pe an, cântăreţii bisericeşti o să umfle, proporţional, mai mulţi bani decât Alex Velea, Connect-R şi Antonia. Şi ăia chiar transpiră, nenicule, pe scenă, pe când dascălii ce fac? Îngână un „Doamneeeee Miluieeeşte!”, la orice ar spune popa şi cam cu asta basta. Nu tu o vocaliză, nu tu o arie celebră, nici măcar un „Vara nu dorm”, da’ uite că banii îi umflă.
E clar că prin măsura asta, Ponta şi-a mai atras voturile a cel puţin o sută de mii de oameni –n-au şi cântăreţii familie, rude recunoscătoare? Dar, dacă tot a promis el că face dreptate până la capăt, apăi s-o facă, tovarăşi! Pe ţârcovnicii care au grijă de biserici, cui îi lasă? La băbuţele care vând toată ziua lumânări nu le dă şi el de-o ciorbă, că doar ceara nu mai e, ca pe vremuri, ecologică, ar spune dr Menci, deci babetele îşi merită nişte sute de lei pentru că lucrează în mediu toxic. Nu mai zic de clopotari: dacă ăştia n-ar bate clopotele, cum ar mai şti lumea când să vină la biserică şi cum ar mai putea face popii propagandă Partidului, dacă lumea nu vine la slujbă?
Vedeţi cum se leagă? Deci şi pentru clopotari trebuie o ordonanţă, Ponta, ortodoxule, după cum trebuie una şi pentru cerşetorii care se calcă pe picioare în zilele de hram. Aici e bazin electoral, tată, nu glumă: e suficient să le dai ăstora o chiflă, o cafeluţă, o biscuite şi te votează pân-o crăpa Iliescu!
Acum, dacă tragem o linie şi-i adunăm pe toţi pomanagii ăştia, cu familiile lor votante cu tot, ne dăm seama că se strâng nişte procente frumuşele, suficiente cât să-i aducă lui Ponta electoratul care-i lipseşte ca să ajungă preşedinte. La cei 37% care au votat PSD mai adăugaţi-i deci şi pe popi, dascăli, ţârcovnici, babete evlavioase, hoarde de cerşetori şi uite cum ajunge Victor-Viorel preşedinte. Păi să nu crezi în minuni?
El Vlad
17 august 2014 9:01Daca o luam si noi pe Daciana de 2-3 ori e pacat sau preacurvie?????
raspunde comentariuluiNoname :)
11 august 2014 8:12Ponta si-a facut un obicei din a calca pe bec. Si se pare ca e perseverent in a o face in mod repetat. Interesant este faptul ca romanii au uitat cum, cu nu mai mult de 5 ani in urma, Basescu calca pe bec in mod repetat taierea salariilor si pensilor facuta fara cap, protejarea coruptiilor si baronilor locali, scumpirea combustibililor, etc..
raspunde comentariuluiefremos
08 august 2014 11:17httpyoutu.beURg_6cGY-vA
raspunde comentariuluiefremos
08 august 2014 11:15Brava pt articol!Cantareti astia chiar canta spre deosebire de cei enumerati in articol care fac playback. am dat un link mai jos sa vedeti cam cum canta acesti cantareti bisericesti, care chiar isi merita cei 500 de lei pe luna ei la o slujba canta cam 4 orehttpyoutu.beURg_6cGY-vA
raspunde comentariuluiana
08 august 2014 19:15asa si? altii lucreaza cam 8-10 ore pe zi pentru 1000 de lei pe luna. Nu vad de ce le-ar trebui acestor invidizi salarii umflate pt ca merg la biserica de 4 ori pe luna si canta un "Doamne miluieste". Acesti oameni pe langa "serviciul" acesta pot sa faca o sumedenie de activitati cu profit in timpul saptamanii pentru ca timpul si-l pot organiza dupa bunul plac, nu depind de un program strict de munca.. e penibil sa fie platiti din bani publici pentru 15 ore de munca pe luna!!
ana
08 august 2014 19:14asa si? altii lucreaza cam 8-10 ore pe zi pentru 1000 de lei pe luna. Nu vad de ce le-ar trebui acestor invidizi salarii umflate pt ca merg la biserica de 4 ori pe luna si canta un "Doamne miluieste". Acesti oameni pe langa "serviciul" acesta pot sa faca o sumedenie de activitati cu profit in timpul saptamanii pentru ca timpul si-l pot organiza dupa bunul plac, nu depind de un program strict de munca.. e penibil sa fie platiti din bani publici pentru 15 ore de munca pe luna!!
grgr
08 august 2014 12:16subscriu.... cantaretii bisericesti chiar canta si nu mergge cu playback... ha hi