Cine pe cine a „fătat”, ca să mă exprim elegant. Să fi fost funcţionarul cel care a plodit corupția – observând că numai el este capabil să aprobe cu „da” sau cu „nu” te miri ce hârtii pe care unii sau alţii i le vârau pe sub nas? Să fi fost el cel care a stabilit că, „dacă de el depinde”, atunci „să simtă” şi de ce (că, decât bolnav şi sărac, mai bine bogat şi sănătos și, vorba aceea: nimeni nu se hrănește numai cu flori și cu bomboane)? Sau, ea, „Caracatiţa”, având nevoie să i se aprobe cu „da” sau cu „nu” te miri ce hârtii, l-a inventat pe funcţionarul care să i le aprobe ei şi numai ei?

Să vă dau un exemplu: înainte de începerea Campaniei din Rusia, împăratul Napoleon a fost vizitat de un inventator care dorea să-i propună, spre avizare, cartuşul de război în varianta modernă (cu tub de alamă și capsă incorporată). Ar fi fost nevoie să se reproiecteze întreg arsenalul. Numai că armata franceză tocmai ce trecuse printr-o modernizare: puştile grenadierilor fuseseră refăcute pentru a putea folosi un nou tip de cartuş care reducea timpul de încărcare la 12 secunde: era vorba despre un tub din hârtie sau pânză, compartimentat în aşa fel încât să conţină praful de puşcă şi proiectilul împreună.

Grenadierul francez rupea tubul cu dinţii (dacă îi avea) şi vărsa conţinutul în ţeava armei. Printr-o singură manevră, punea la locul lui şi proiectilul şi fixa totul cu resturile de tub folosite pe post de „flutuială”. Era ultrarevoluţionar să câştigi aproape 30 de secunde între o salvă aducătoare de moarte şi alta. Așa că, „negustorii” care încă mai aveau puşti vechi „pe stoc”, în cârdășie cu funcționarii proaspăt “unși”, l-au convins pe Împărat că noul cartuş este prea costisitor de produs…

Și, studiind istoria recentă, vom afla și de ce ne merge atât de prost în România. În 1995 (ce tineri și frumoși eram!), Mircea Coşea a semnat documentele „Programului PHARE pentru Reforma Administraţiei Publice în România”. Programul, gândit pe două segmente: guvern şi ministere (considerate „instituţii-cheie ale reformei”), era prevăzut să se deruleze pe o perioadă de doi ani şi avea alocat un buget de 5 milioane de ECU (strămoşul lui „euro”). Şi? Păi, se pare că tocmai se investiseră ceva bani în modernizarea funcţionarului public de infanterie care putea da diverse aprobări cu ceva mai puţină mită decât înainte…

Cum au văzut grenadierii francezi cartuşul modern aşa am avut şi noi parte de Reforma Administraţiei Publice în România. De care ne bucurăm până și în ziua de azi.