Ultima Oră: Guvernul Ponta merge înainte, acum în aceeași prezentare

de Nestor , 18 noiembrie 2014
Adevăratul Santa Klaus, român și ortodox

Victor Ponta a anunțat că nu demisionează din postul de Prim-Ministru, el neajungând acolo de capul său, ci pus de niște oameni. Executivul s-a reunit de urgență și a stabilit planul de acțiune pentru etapa următoare, alegerile și Președintele Ponta fiind acum de domeniul trecutului:

1. Cheltuielile bugetare din perioada electorală trebuie grabnic recuperate, pentru a nu se perpetua un deficit neacceptabil în fața FMI-ului care ne dă bani de pensii. Se va adopta rapid în Parlament noul Cod Fiscal, cu măririle de taxe și impozite necesare. Măsurile vor fi popularizate prin Antena 3, unde tot poporul va înțelege de ce trebuie să crească taxele din cauza lui Iohannis.

2. Toți factorii de decizie PSD din administrațiile locale vor urgenta realizarea proiectelor în curs de desfășurare, timpul fiind scurt datorită dosarelor pe care le au aproape toți la DNA. Se știe că DNA este o instituție iohannistă și care stă în pozițe de sluj în fața intereselor străine, manifestate preponderent pe axa germană.

3. Se vor pune pe rol dosarele vânzărilor de copii, achiziționării imobilelor și incompatibilității Președintelui Iohannis, precum și acela al vânzării flotei maritime. Nu este timp de șovăieli și întârzieri, Băsescu pregătind deja predarea la cheie a Justiției către protejatul său sibian.

4. Se va institui o Comisie Parlamentară, sub conducerea senatorului Șerban Nicolae, dedicată analizării situației imobiliare din Sibiu și a dosarelor de retrocedare. Sunt informații că minoritatea romă, care are capetele ei încoronate în Sibiu și e singura de acolo ce votează pentru PSD, a fost vădit defavorizată la retrocedări, ajungând să nu dețină nicio clădire istorică locală. Se va sesiza și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, până acum intimidat de romii trădători și colaboratori prin încuscrire cu clanul Băsescu.

5. Parlamentul va iniția suspendarea Președintelui Iohannis, pentru fraudele electorale grave prin care a ajuns la Cotroceni, după ce ACL și Băsescu au împânzit până și Teleormanul cu turiști electorali. Așa-zisele cozi din diaspora de la secțiile de votare au fost alcătuite prin folosirea unor persoane din România; dovada de necombătut fiind că toți s-au așezat la rândurile respective convinși că se împarte ceva acolo și strigând să se dea cu porția, ca să ajungă la toți.

6. În ce privește inițiativele economice, eficientizarea proiectelor structurale, accesarea fondurilor europene și reorganizarea administrativă, ele vor reveni Președintelui temporar Iohannis, ca moștenitor de drept al dictaturii băsiste. Urmăriți-ne pe Antena 3 și România TV, Guvernul este încă aici și imposibil de confiscat!

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

  • Socrate

    24 ianuarie 2015 19:25

    Mititelul Ponta,dupa cu se va sti in toata tara,in semn de recunostinta pentru performantele guvernului sau,a fost- destul de prumos si echitabil - huiduit la Iasi ca rasplata de Ziua Unirii.Printre strigaturile din randul participan-tilor la ceremonie,in momentul in care,chiar Ponta,inconjurat de colegii de"suferinta"pentru "binele tarii"se in-drepta spre tribina,a auzit strigaturi precum,"La puscvarie cu voi,talharilor!"si alte cuvinte de justa"apreciere".In acele conditii,de"simpatie",dupa discursul presedintelui-neamt ovationat de moldoveni,in timp ce s-a indrep-tat premierul spre microfon,a fost intampinat cu un nou ropot de huiduieli,motiv pentru care,alocutiune sa afost scurta si fara continut.Daca acestui personaj i-ar da Dumjnezeu asa cum se zice in popor, "Mintea romanului cea de pe urma,"ar face un gest de buna cuvinta prin asi depune demisia spre care.oricum,se indrepta si incacu un tren japonez de mare viteza.

    raspunde comentariului
  • jan

    21 noiembrie 2014 6:25

    De vazut aici!!!!httpswww.facebook.comvideo.php?v=10152971901988394set=vb.247828418393type=2theater

    raspunde comentariului
  • Gina Pistol

    19 noiembrie 2014 2:15

    da sa pus parul pe romani si au fost obligati sa voteze de masoni totul un scenariu toti cei 14 candidati sunt oameni masoneriei.Planul masonic a fost indeplinit intocmai sa lase senzatia de legalitate mai ales dupa abseteismul de la vot din ultimi 25 de ani.O lucrare masonica perfecta iluminata.Toti candidati cei 14 sunt masoni indiferent cine castiga face traseism si se uneau asa ca toti 14 ereau in parlament sau in guvern si trageau sforile.Daca prezenta erea la vot sub 50 ei ar fi fost ilegali asa au devenit legali si noul dictator a devenit autorizat cu putere suprema de popor .Popor prost masoni destepti. O sa vedeti ca in urmatori 5 ani o sa se vanda tara la straini si Johannis va bate palma cu PSD si acoliti PSD UDMR PRM PPDD etc.Vantul si Motanul Felix conduc din Umbra. Se bat galerile pe stadioane si fani voteaza ca prosti in spate patroni de cluburi trag sforile impreuna impotriva oamenilor. Guvernul Iohannis este guvern de traseisti de reciclati ca si guvernul Ponta si impreuna ne vor manca zilele . O sa vedeti ca inloc sa fie executati cei 1 milion de escroci si mafioti romanii nu va fi niciunul executat pe stadioane nici averea lor confiscata se va face doar teatru aresatari de o noapte gratieri si toate magarile tipice, si se vor mai reduce 2 milioane de locuri de munca se va scumpi benzina gazele energia. Romanii se bucura degeaba Iohannis nu a castigat ca este mai bun ci ca a jucat teatru impreuna cu Ponta nu conta cine va fi votat toti cei 14 candidati ereau securisti mafioti si masoni dar ce conta sa fie legali sa fie prezenta peste 50 la urne si au avut 70 obiectiv atins. Sa vedeti cum Iohanis nu va cere condamnarea cu executie impuscare pe stadioane a fostilor ministri , presedinti , parlamentari din ultimii 25 de ani , nu va face nimic doar praf in ochii vorbe acum vrea sa nil bage pe gat pe regele basinos mihai decorat de rusi si care a mai stat 11 ani in romania. a plecat din Romania in 1956 asa ca 11 ani a baut si a mancat cu rusi. Si oricum din cei 14 candidati niciunul nu este roman toti sunt evrei si cocituri cu unguri,rusi,nemti,italieni , mongoli ca Ponta rrom philipinez. Parlamentul romaniei la fel numai straini. Romania da s-a intors ca si mereu in ghiarele masoneriei si a strainilor.

    raspunde comentariului
  • goguspionu

    18 noiembrie 2014 21:54

    Pacaliciul asta a luat si m..e de ordinelor milioanelor cred ca intra in cartea recordurilor si a luat-o si in mana. Sa imparta cu Daciana.

    raspunde comentariului
  • Arhivar

    18 noiembrie 2014 20:21

    Ce gnom trist si frustrat ...

    raspunde comentariului
  • lulu

    18 noiembrie 2014 16:25

    cum se costuma V.V.PO.daca iesea presedinte dr.Arafat?

    raspunde comentariului
+