Chiar dacă toată lumea îl acuză că ar fi cel mai mare mincinos al planetei, Victor Ponta s-a ţinut de cuvânt: după ce, auzind de victoria senzaţională a Simonei Halep, a scris pe Facebook că aceasta a făcut 20 de milioane de români fericiţi, premierul a decis să-i urmeze exemplul. Prin urmare, el a postat, tot pe pagina personală de Facebook, următorul anunţ:
„Dragi români, după ce am citit cu dicţionarul în mâini articolul lui Pleşu şi apelul lui Liiceanu către mine, după ce m-am uitat ca boul o oră în oglindăşi n-am văzut nimic, îmi dau seama că sunt cel mai prost premier din istoria lumii. Vreau şi eu să fiu măcar o zi mândru că sunt român, aşa că azi îmi dau demisia - pe bune, nu ca javra aia de Hrebenciuc - şi nici nu mai candidez la preşedinţie. Dacă Simona Halep – fata aia cu care mi-am făcut eu selfie - a făcut 20 de milioane de români fericiţi ieri, sunt sigur că şi eu am făcut azi măcar 19 milioane. Hai, mersi, pa!”.
Întrebat de comentatori, pe peretele de Facebook, de ce anume 19 milioane şi nu tot 20, ca Simona, premierul a ţinut să precizeze: „Pentru că restul de un milion suntem noi, membrii de partid ai PSD, cu familiile noastre, cu pilele, relaţiile şi cunoştinţele noastre, cu rudele cărora le dăm contracte publice pe ochi frumoşi şi cu toţi ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat. Acuma, că mi-am anunţat demisia, nu vă daţi seama că o să se năpustească DNA-ul şi-o să umple puşcăriile cu ei? Oamenii ăştia ce motive ar avea să fie fericiţi?”.
grisa
29 octombrie 2014 12:37Unde nu da norocul asta peste noi dar la cat e de mitoman, nu poti pune temei pe nici un cuvintel iesit pe "ilustra"-i gurita. NU de alta dar onorandu-i pe cei 6 600 000 de asistati social cu pomeni electorale, ca maine vad ca ne pricopsim cu el, presedinte si pas de-a mai scapa de el. De ce credti ca-i atat de linistit in privinta votuluyi de duminica ?
raspunde comentariului