Dimensiunea tupeului familiei Oprea, începând cu căpetenia Găbiță - ministru, vicepremier, profesor universitar, doctor, șef de partid - și terminând cu fiica și ginerele, Ana Maria și Alexandru Marius Tudor, este incalculabilă, nerușinarea acestui clan este grotescă. Dați-i nas lui Ivan și se va urca pe tavan, cum bine spune povestea. Numai într-o țară ca România ascensiunea acestora poate fi explozivă, doar o societate ca a noastră poate permite unor indivizi puși doar pe căpătuială să-și garnisească studiile cu diplome la ”foc automat” fără ca nimeni să se sesizeze că sunt plagiate.
Dacă Gabriel Oprea a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat în 2001, presa arătând și faptul că a condus ca profesor universitar alte cinci teze suspectate de plagiat, nici fiica acestuia nu se putea abține și a trecut la treabă alături de soțul său. Anul trecut au devenit doctori în ”Studii de securitate și Intelligence” la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” a SRI. Au publicat articole plagiate integral sau parțial, l-au avut ca îndrumător pe prof. Gheorghe Toma și au beneficiat și de bursă doctorală prin proiectul POSDRU, așa cum le stă bine unor progenituri de nomenclaturiști postrevoluționari. Actualul ministru al educației, Adrian Curaj - da, da, tehnocratul guvernului Cioloș, cel fără de pată și curat ca lacrima de fecioară - a semnat ordinul prin care cei doi deveneau doctori pe data de 7 decembrie 2015. La puțin timp după moartea polițistului Gigină și după tragedia de la Colectiv, când societatea era zguduită și saloanele spitalelor pline de arși. Toate amănuntele le găsiți într-un articol de fond al Emiliei Șercan.
Guvernul Cioloș trebuie să acționeze imediat și să taie în carne vie. Glumim, scriem articole, ne bălăcrim în online și ne aruncăm unii altora imprecații fără să avem vreo vină, timp în care mizerabilii pe care nu-i cunoaștem, dar care iau decizii ce ne vor afecta viitorul pe zeci de ani înainte, își văd conștiincioși de furat, de copiat lucrări cu toptanul și reușesc să-și atribuie titluri academice pe care în condiții normale nici nu le-ar visa. Și ce mare chestie, veți spune? E un carton, acolo, agățat pe perete, în sufragerie. Nu e așa. Pe baza acelei diplome obținute prin furt intelectual, farseurii predau altor generații de studenți, au acces la funcții și fonduri pe care le vor împărți după bunul plac și vor beneficia de salarii și pensii de care un bugetar cinstit sau un muncitor decent din sectorul privat nu se vor atinge în viața lor.
Tehnocrații care au venit în Palatul Victoria călare pe un imens val de popularitate trebuie în acest moment să facă ceva concret. Nu știu ce, nu mă pricep, de aceea sunt capabil în acest moment doar să lovesc tastele unui laptop. Pentru a scrie, a constata și a mă indigna și eu alături de cei care simt același lucru. Așa cum dați ordonanțe de urgență pentru fleacuri, aruncați una imediat în Monitorul Oficial prin care să interziceți toate beneficiile obținute în baza lucrărilor suspecte de plagiat până la soluționarea problemei și îndepărtarea fulminantă din posturi a celor implicați. Nu se mai poate așa, bătaia asta de joc ridicată la rang de activitate sistemică trebuie să înceteze. Plouă zilnic cu doctori falși, cu tot felul de agramați stupizi ce nu știu să lege două vorbe și se bâlbâie fonfăit în fața unui microfon pricăjit, că ni se taie maioneza. E suficient, Daciane. Mișcă-te sau pleacă! Dă-l și pe nea Curaj deoparte, că prea se vede de la o poștă că îi este prea mare căciula de pe cap. Ne-am săturat de paiațe, de-alde Oprea, de găbiți și abramburice. Bagă osul la treabă sau pleacă, monșer, la Paris!
Loading...
Alti cititori au fost interesati si de
-
23 ianuarie 2019
-
04 mai 2017
-
05 octombrie 2016
-
05 septembrie 2016
ADS ProfitShare
Comentarii
X
Raspunde lui
(
)
+
Aboneaza-te la newsletter
Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.
Stroe vasilica
10 octombrie 2017 10:18NU AU NICI o apes are ca si au despot lefuri,CASELE,contrails cu BANI DIN Minciuna PATOLOGICA DEJA!!! NUMITA doctorate....INTERESUL NATIONAL??????????? IN PARTZ!!!!!A LA OPREA SI A LA PONTA...AU FACUT INFRACTIUNI IN LANT,INCAT NICIODATA NU FOR PLATI PENTRU ALE!!! AS TREBUI O MAI DE ANI SA TRAIASCA CU DNA UP PE URME,CU SERBIAN NICOLAE,NICOLICEA,si alti nonjustitiari...
raspunde comentariuluineutronu
15 februarie 2016 18:33plagiate,plagiate,tu pe tonta il ai frate si cu hotii te'n cuscresti mare scarba de om esti!!!
raspunde comentariuluigheorghe
15 februarie 2016 18:22Partener firma internationala caut colaboratorii pentru a deveni parteneri intr-o afacere de succes cu castiguri garantate din prima luna, castigurile sunt nelimitate in functie de acitivitatea desfasurata. Cerinte-spirit de echipa-cunostinte minime operare calculator word, navigare internet-deschis spre nou si spre autodezvoltare-persoana pozitiva increzatoare in fortele propii-experinta si varsta nu conteaza in aceasta afacereSe ofera - perspectiva afirmarii intr-un domeniu dinamic si modern- posibilitatea de ascensiune profesionala- venit motivant pe masura realizarilor.Detalii la adresa gheorghe_fmyahoo.ro
raspunde comentariuluiStoian Gheorghe
15 februarie 2016 12:57Min. Curaj pt. "diplomati" si min. Pruna pt. "savantii" din puscarii !
raspunde comentariului